noiembrie 30, 2012

Locul unde si stelele zabovesc!

               Pentru foarte multi dintre spanioli si mai ales pentru turisti, Andaluzia, poate cea mai importanta regiune a Spaniei, este si imaginea definitorie a unei tari al carei specific national este alcatuit din flamenco, fiestas, luptele cu tauri si mai ales temperamentul latin, patimas, daruit. Amestecul dintre temperamentul si traditiile hispanice si lunga dominatie maura au dus la un rezultat aparte, in care mostenirea spaniola se imbina cu cea islamica, iar Andaluzia devine un spatiu cu o identitate distincta si in acelasi timp cea mai putin "europeana" regiune din Europa occidentala. Insa poate tocmai aceasta neobisnuita combinatie a dus la aparitia in Andaluzia a unor nume precum Velasquez, Picasso, Lorca, a pasionatilor de flamenco - mari artisti ce transforma acest dans in magie - a nenumaratelor fiesta si a curajului toreadorilor care infrunta taurii furiosi.

                
 Palate islamice, mici sate ce par desprinse din paginile cartilor cu basme, munti, plaje, coasta ce iese din mare, toate fac din Andaluzia un loc greu de uitat, iar in orase precum Sevilla si Malaga pofta de viata face din noapte o noua zi, cand trebuie sa sperati ca veti rezista ritmului impus de petrecareti. Pentru ca aceasta este in esenta Andaluzia : un loc in care veti descoperi Spania, unde va puteti plimba, puteti face plaja, va puteti bucura de minunatele peisaje si de obiectivele turistice, puteti redescoperi marile nume ale culturii care au inceput de aici.

      Clima foarte placuta, uneori totusi prea calduroasa, kilometri intregi de plaje aurii, porturile, marea, orasele, raul Guadalquivir (care traverseaza Andaluzia), muntii Sierra Morena si Sistemas Beticos. Potentialul turistic al Andaluziei este imens, dar este si folosit inteligent, iar numarul celor care ajung aici atrasi de plaje, de mici asezari, de folclor si artizanat creste de la an la an. 
 Pentru cunoscatori, Andaluzia este locul unde folclorul si traditiile spaniole s-au pastrat cel mai bine, iar cei interesati de farmecul flamenco si de luptele cu tauri, respectand toate regulile vechi de secole, trebuie sa ajunga aici. Dincolo de comercial, de "indulcirea" pentru profit, de spectacol, in Andaluzia totul se face in stil spaniol : sincer, fara inhibitii si ezitari, cu pasiunea specifica spatiului iberic.

      Istoria acestor locuri, este una aparte, Andaluzia de astazi este rezultatul unui adevarat creuzet in care s-au amestecat trei mari culturi - spaniola, araba si iudaica. Dupa ce maurii au invadat si cucerit Spania in secolul VIII, incepand astfel o lunga dominatie care a dus la formarea Spaniei asa cum este astazi, mai ales din punct de vedere cultural, Cordoba a devenit capitala unei mari puteti. Bogatii nemasurate, cultura, putere militara si comerciala, toate au facut din Spania o tara puternica si temuta de ceilalti, iar El Andalus, numele noului regat, era rostit cu respect si admiratie. Potrivit unei vechi legende islamice, poporul din El Andalus i-ar fi cerut lui Allah cinci daruri : cerul de un albastru curat, mari pline de peste, copaci incarcati de fructele de tot felul, femei frumoase si o carmuire dreapta. Allah le-a daruit primele patru, dar a refuzat sa le dea si ocarmuirea ceruta, spunandu-le ca toate cinci ar face din Andaluzia raiul pe pamant. Iar Andaluzia nu este prea departe de asta. 

     Turistii sunt atrasi aici in special de regiunile de coasta, perfecte pentru o vacanta de neuitat, precum Costa de la Luz, Costa del Sol, Costa Tropical, Costa Almeria, cu plajele si statiunile lor, de la cele de lux la cele pentru orice buget. Multi prefera insa orasele si satele din Andaluzia, fiind mai curand in cautarea traditiilor si folclorului, a acelei Spanii eterne, in buna parte imaginare. Este taramul satelor cu case albe si curate, strazi pietruite, un ritm al vietii de zi cu zi lent si linistit, este o Spanie departe de turism si reclame, o Spanie autentica. Iar minunatele orase ca Sevilia, Cordoba, Cadiz sau Granada il aduc pe vizitator cu secole in urma, in timpurile dominatiei maure si ale puterii imperiului spaniol. 

     Aici este locul unde posteritatea a asezat celebrele Alhambra, Medina, Azahara, Alcazar sau golasii munti Sierra Nevada. O mulţime de palmieri, de rododendroni, tin loc de refugiu indragostitilor, ca şi cum tropicul ar trece prin mijlocul oraşului. Această junglă bine îngrijită, populată de specii exotice pe care le aduc navele, aminteşte de prosperitatea unei burghezii formate din negustori care, în secolul al XIX-lea, făceau negoţ cu fier, textile şi renumitul vin dulce, cu parfum de ambră, care le seducea pe bătrânele englezoaice.


 Dar nu pot să termin acest tur al Andaluziei fără a aminti şi de atracţiile culinare din această zonă, precum „gazpacho”, o specialitate locală, de fapt o supă rece făcută din roşii, ardei gras, castravete, usturoi, ulei de măsline şi vin, care se află în zeci de variante locale, cu ingrediente ca pepene galben, căpşuni, migdale, struguri, ardei iute sau bucăţi de şuncă. La mai toate restaurantele de pe coastă veţi găsi pui de calamares delicioşi, chintesenţa simplităţii culinare, sau „fritura de pescado”, care include anşoa, creveţi, bucăţi mari de cod sau „rape”, peştele călugăr, o delicatesă mediteraneană. Dar regina andaluză este cu siguranţă paella, în zeci de variante, oricum, la bază, făcută din orez cu arome de şofran, cu diferite specii de peşte şi crustacee. Să nu uităm de Tapas, care relevă caracterul spaniolilor în condiţiile în care consumul este invariabil legat de socializare. Clienţii se mută adesea dintr-un bar în altul, mâncând, bând şi stând de poveşti, ascultând muzică. Aceste Tapas sunt etalate pe toate tejghelele din restaurante, şi zecile feluri în care sunt îmbinate, fie marinate cu anşoa, sardele şi fruncte de mare, ori cu ton uscat, fie cu jambon afumat de Andaluzia, te îndeamnă să guşti toate. Ca prim fel, în această zonă, delicioase sunt şi „boqerones”, anşoa şi sardine, servite pane, sau celebra şuncă Serrano, de fapt un jambon afumat, ori „mariscos”, un amestec de scoici albe, midii şi caracatiţă, ori sepie şi zamburinas, un fel de scoici mici, şi caracoles, melci, toate preparate cu usturoi şi prăjite apoi, o mâncare incredibil de gustoasă. Să mai adăugăm „albondigas”, chiftele preparate din carne de peşte, înăbuşite în sos de roşii cu usturoi şi condimente. O altă metodă de a le prepara sunt frigăruile după metoda kebabului. Şi, bineînţeles, toate servite cu unul dintre apreciatele vinuri din zonă sau cu sangria.

Aici cu siguranta, nici stelele de pe cer nu vor dori sa plece vreodata. Inima mea este indragostita neconditionat de aceste minunate locuri. Ascultati magia...










noiembrie 27, 2012

''Ultima ispita a lui Hristos''

In ultima vreme, am simtit nevoia de a ma ingropa total in scris, era o nevoie fireasca, un reflex neconditionat al mainii mele, chiar daca am considerat ca acele ganduri fugare din suflet sa nu mai fie asternute, chiar, asa, la vedere. Am primit destule ''reclamatii'' din partea lor, s-au lovit mereu de minciuna si ipocrizia oamenilor, de curiozitatea lor morbida, acea curiozitate specific balcanica, sora buna cu barfa.

Aproape in fiecare zi, raman cu un gust amar, ma sperie egoismul din ei, chiar si cand ma privesc in oglinda, imi dau seama ca si eu sunt asa, acolo intr-un cotlon al sufletului, imi zambeste...si imi spun...nu sunt cu nimic mai bun. Ma doare, atunci cand gresesc, de cele mai multe ori, nu reusesc sa rup lanturie ispitei...dar e in natura umana sa fim sclava ei si supusi greselii.

Vedeti, nu avem multe lucruri divine in interiorul nostru, totul este o iluzie, existenta noastra se limiteaza la speranta si ne legam cu dintii de viitor, chiar si cand suntem in pragul mortii, speram sa ne legam iluzia de o alta viata...mai buna, mai lipsita de suferinta. Refuzam sa credem in moarte si in egoismul nostru desantat, credem, ca pe undeva suntem eterni, daca nu trupul nostru firav, atunci sufletul.
Speram sa fim guvernati de dragoste, unicul lucru real din aceasta lume, si mereu amanam momentul pentru a o darui...poate nu scriam aceste umile randuri daca nu eram profund impresionat de o carte, citita recent.
O carte care m-a impresionat profund si care iti schimba perceptia, indiferent de principiile in care crezi si care nu are voie sa lipseasca din biblioteca nimanui.

''Ultima ispita a lui Hristos'' scrisa de Nikos Kazantzakis, te sperie cu umanitatea ei, daca ati citit in copilarie despre aventurile lui Alexis Zorbas, atunci sunteti familiarizati cu marele scriitor grec, grandios prin expunea tabloului biblic intr-o maniera atat de simpla cititorului si care ofera o imagine inedita dar blamata de Biserica Catolica, a Mantuitorului, inconjurat de simplitate dar si obsedat de ideea caderii in ispita. O cutremuratoare cronica a destinului si jertfei lui Iisus Hristos, ce nu o sa va lase sa coborati cartea din mana. Lectura placuta!