ianuarie 10, 2013

Cum sa incepi sa scrii un roman

Te-ai gandit vreodata sa incepi sa scrii un roman, insa ai abandonat rapid ideea gandindu-te ca te “inhami” la o munca titanica?
Vestea buna este ca scrierea unui roman nu este cel mai greu lucru de pe Terra. Vestea mai putin buna este ca un roman presupun ceva mai multa seriozitate, concentrare si timp.
Iata cateva dintre lucrurile de care trebuie sa tii cont atunci cand incepi sa scrii un roman:

1. Planul de idei
Rareori se intampla ca un roman sa poata fi scris bine fara concepe de la inceput un plan de idei. Este ca si cum ai intocmi un plan de afaceri. Pui pe hartie felul in care vrei sa arate romanul tau.
Pentru a fi mai usor de parcurs, romanul ar trebui sa fie impartit in capitole, fie avand un numar de maximum 10-15 pagini. Fara acest plan, ai toate sansele sa abandonezi rapid acest proiect.

2. Scrii despre ceea ce iti place
Inainte de a te apuca sa scrii o carte, trebuie sa te gandesti la subiectul ei. Vrei sa ai parte de succes comercial? Atunci poti merge “la sigur” scriind un roman de dragoste. Literatura de acest gen (inca) este la mare cautare, fiind cumparata cu predilectie de femei. La fel de bine se vand si thrillerele, acestea fiind savurate mai mult de barbati.
Daca nu te intereseaza sa faci bani de pe urma romanului tau, poti scrie despre absolut tot ce iti trece prin cap. Scrie despre lucrurile care iti plac si vei sesiza ca munca la roman va fi mult mai usoara.

3. Trebuie sa stii dinainte structura povestii tale
In scoala generala am invatat cu totii despre momentele subiectului. Ele ar trebui sa regaseasca si in cartea ta: expozitiune (introducere), intriga, desfasurarea actiunii, punct culminant, deznodamant. In cazul in care nu respecti aceasta structura, risti sa realizezi abia dupa ce ai terminat romanul ca acestuia ii lipseste coerenta. In plus, in cazul in care vrei ca romanul sa ajunga pe rafturile librariilor si sa fie cumparat de cat mai multi oameni, trebui sa-l redactezi astfel incat sa fie usor de parcurs.

4. Timpul dedicat scrierii unui roman
Din start trebuie sa elimini din vocabularul tau expresia “Nu am timp”. Daca vrei cu adevarat sa duci la capat un roman, poti sa-ti faci timp, fie o ora-doua la sfarsitul unei zile de munca, fie mai multe ore in timpul weekend-ului. Sau poti sa-ti propui ca in fiecare zi sa scrii cate o pagina.

5. Rescrie pasajele care ti se par ca nu suna bine
Indiferent de cat de talentat esti, prima varianta a romanului este groaznica. Poate este coerenta, insa are multe lipsuri, dialoguri inutile, personaje-cliseu etc. Solutia ar fi sa recitesti de multe ori ceea ce ai scris si sa operezi modificari pe text, pana cand vei fi multumit de rezultat.

6. Fii tu insuti
Originalitatea trebuie sa fie una dintre principalele caracteristici ale viitorului tau roman. Nu are niciun rost sa copiezi stilul altor scriitori. Oare cine si-ar dori sa citeasca un roman in care sa gaseasca elemente imprumutate din Balzac, Rebreanu sau Coelho? Indiferent ca scrii un thriller de spionaj, un roman de aventuri sau o emotionanta poveste de dragoste, lumea va aprecia originalitatea.

Explicatii logice?

Urmeaza sa scriu despre o mare prostie, dar daca nu imi ramanea intiparita in memorie, chiar nu-i dadeam absolut nici o atentie. Probabil ca sunt anumite perioade in care iti amintesti tot ce ai visat si perioade in care subconstientul tau nu prelucreaza nimic.

Sau asa cred eu, desi nu am citit mai nimic din studiile lui Freud despre vise. Am ramas nedumerit in aceasta saptamana, visand si aducandu-mi aminte detalii destul de importante din aceste ''filme''ce mi-au bantuit cele mai recente nopti.

Intr-una din aceste vise se intampla un lucru foarte straniu, eram in propria sufragerie, alaturi de mama si inca cativa cunoscuti, pe care, lumina zorilor a reusit sa le stearga amintirea, alaturi de un sicriu descoperit. In el era un copil imbracat in alb, ca un mire as zice eu, in jurul varstei de 7-8 ani. Judecand dupa culoarea pielii, nu parea sa fie mort de mult. Nimeni nu plangea, totul parea firesc, desi imi treceau o mie de intrebari prin cap, ceva ma oprea sa intreb, o forta nevazuta ma tinea pe loc. Vroiam sa aflu cine este, dar ceva ce depasea puterea mea, imi tinea un lacat imaginar gandurilor. Ma simteam prins, ca intr-un ritual, nimeni nu spunea nimic, si toata lumea parea sa il cunoasca pe acel pusti, numai eu nu.

Atunci s-a intamplat ceva, ce nu mai vazusem niciodata...s-a ridicat de acolo si cu o siguranta dezarmanta a venit direct la mine, a inceput sa zambeasca, scotand la iveala niste dinti stralucitori si galbeni, ca si cum ar fi fost din aur...mi-a spus ca vrea sa plece de acolo...m-a pus sa il conduc la usa....aceea forta nevazuta imi coordona miscarile, nu imi era teama, gandurile imi erau blocate, nu l-am mai vazut niciodata pe acest copil, desi el parea sa ne cunoasca pe toti.

L-am condus pana la usa....am privit sa vad unde se duce si dintr-odata a disparut din raza mea vizuala, intorcandu-ma, nici sicriul nu mai era acolo, cautam o explicatie, totul mi se parea extrem de real, desi printr-un coltisor al constientului, ceva imi spunea ca este doar un vis. m-am simtit un pic mai eliberat, din aceea stransoare, cautam pe cineva pentru o explicatie plauzibila, toata lumea parca se imprastiase prin casa si nu gaseam pe nimeni. Atunci tatal meu a batut la usa, nu stiu de unde venea, dar l-am simtit ca pe un inger salvator, simteam ca el poate sa imi spuna ce s-a petrecut...i-am spus ca vreau sa discutam ceva, dar nu aici, hai sa iesim din casa, l-am indemnat eu...coborand scarile si uitandu-ma in urma mea sa vad daca ma urmeaza, tatal meu disparuse...nedumerirea mea nu a tinut decat o secunda, pentru ca lumina ce batea in fereastra i-a luat locul, vesela si zglobie, de parca, nu s-a intamplat nimic.

M-am trezit cu toate detaliile puse cap la cap, ca pe un puzzle, nu am stiut totusi, sa ii dau o denumire, daca a fost un vis sau un cosmar, imi era indiferent si nici nu am incercat sa caut o descifrare a acestuia, pentru ca mi se parea zadarnic.

Am si uitat de el daca nu imi amintea un alt ''film'' rulat de subconstient, zilele trecute, avand ca subiect tot moartea. Ma vedeam intr-o noapte admirand privelistea pe balcon, o priveliste frumoasa dar total necunoscuta, clar, nu era zona unde m-am nascut. Meditam linistit cand prin fata ochilor a vajait un trup de femeie prabusindu-se in gol, uluiala mea s-a trasformat intr-o masca de tacere, nu puteam scoate o vorba,  ascultam golit de sentimente, sunetele acelui corp, cum se loveste violent de niste balustrade si se prabuseste in neant.O balta de sange ma privea acuzator. O urma de luciditate mi-a ramas sa imi spuna ca stiu cine este....vecina mea de la cateva caturi mai sus, tocmai facuse cunostiinta cu eternitatea. Din motive lesne de inteles, nu ii voi dezvalui numele, dar tocmai cand ma intoarceam infricosat, un barbat pe care nu il cunosc, mi-a spus ca voi muri si eu in cateva zile si ca trebuie sa ma impac cu ideea asta...sa fac ce imi doresc, pentru ca in cateva zile voi sfarsi si eu. Pana sa imi dau seama cine este, a disparut, nu mi-am putut aminti nici acum figura acestuia, si nici nu stiam cum sa reactionez. La fel totul parea foarte real...cand niste frisoane reci, m-au trezit la realitate.

Aici am stiut imediat ca fost vorba de un cosmar, aparent nimic nu poate avea legatura, dar faptul ca mi-a ramas in minte, m-a pus un pic pe ganduri, stiu ca este ridicol, dar am spus sa va povestesc si voua. De obicei se spune ca acestea simbolizeaza ceva sau vor sa iti aduca o viziune, greu de spus, pentru ca aici ma aflu pe un taram nesigur, dar vreau sa cred ca totul are o explicatie logica.




ianuarie 08, 2013

Ganduri de chihlimbar

Cel mai mare cliseu din istoria omenirii, mi s-a parut intotdeauna egal cu bunatatea, pe care, trebuie sa o demonstram neaparat in preajma Craciunului, de parca, in restul anului, ne luptam ca niste ''neanderthalieni'' pentru hrana si nu avem timp pentru asa ceva. Tot aud propaganda asta de trilioane de ori...de sarbatori trebuie sa fim mai buni, mai intelepti, ne uram lucruri cat mai fantezist posibile si mai ales utopice.

Nu stiu daca trebuie sa rad sau sa plang cand vad mesaje sau sms-uri de genu': sa te loveasca norocul in moalele capului, fie ca universul sa conspire si sa iti aduca multa dragoste incununat neaparat, cu finalul apoteotic...in aceste sfinte sarbatori, sa nu uiti sa fii mai bun. Stau putin pe ganduri...oare familia Nelu, chiar ''m-a ameninta'' cu ceva? Sau...nu? Fireste aceasta familie nu exista in mentalul meu, este doar un nume ales intamplator.

E clar, insa, ca nu uitam sa fim ipocriti, multi dintre noi asteptam cu infrigurare ''sfintele sarbatori ale revelionului'' lasand mereu pe plan secund, nasterea lui Iisus Hristos care, nu suna prea ''cool'' nu? Vin rudele la masa, pai ce? Bunica ne iubeste oricum, fie ca purtam sau nu haine de sarbatoare.
De revelion e altceva, musai haine noi...altfel nu iti merge bine, busuiocu' in buzunar, bani, carduri, ceasuri, orice simbolizeaza bogatia, trebuie purtat nu? ca doar nu vrei sa iti mearga prost, tot anul care sta sa bata la usa.
Si pana la urma de suflet cine se mai ingrijeste? daca ar mai trai, l-as auzi pe Octavian Paler spunand asta, cu toata convingerea. Din fericire pentru cei care se transforma intr-un monument de bunatate, doar in aceasta perioada, totul a luat sfarsit. De acum inainte cei mai multi dintre noi nu mai sunt fortati sa se poarte ''anormal'' si se pot simti in largul lor.
Griul a revenit in forta in vietile multora, uitam complet de muntele ala plin de dragoste pe care ne chinuim sa il faurim de Sarbatori. Revenim la vechile obiceuri, ne umplem de anxietate, intram in depresia muncii, numaram din nou zilele pana la urmatoarea sarbatoare importanta, la statistici si zile libere, nu ne bate nimeni pe glob.

Nu stiu daca mai are o importanta, sunt acelasi intotdeauna, plin de defecte, cateodata chiar si de arogante, un tip care nu isi suporta proprile greseli si care de multe ori nu le poate intui. Am fost prins mereu cu ''lectia neinvatata'' dar tot timpul m-am gandit la cei dragi si am invatat sa-i iubesc asa cum sunt.
Mi-e frica cateodata, cand nu reusesc sa-i accept si ma supar pentru greselile lor, uitand ca nici eu nu sunt perfect, dar mereu am regretat dupa, cand i-am ranit, mi-am dat seama ca nu am vrut sa fac asta, cu adevarat.
Nu am cerut niciodata vreun cadou de la cineva anume, poate doar de la divinitate, dar de acolo nu poti primi, decat daca meriti, poate de aceea cadoul pe care il astept sub brad de sarbatori, nu vine niciodata, poate chiar nu il merit.

Stati linistiti, nu e ultimul model de Ferrari, nu e marele premiu de la Loto, nici macar pe cea mai frumoasa femeie din lume nu o doresc, este ceva ce intreaga omenire se chinuie sa-i dea o definitie inca de cand a descoperit focul. Este acel lucru abstract care te face egal cu zeii, care iti inalta sufletul si te aduce la starea de beatitudine...am demontat bradul, dar inca privesc cu coada ochiului, verdeata trista...oare dragostea adevarata a vrut sa isi atinga aripile de aceste minunate crengute?...sau trebuie sa mai astept inca un an...nu stiu cat voi mai putea sta in imbratisarea rabdarii.

decembrie 01, 2012

Dragi romani

        Maine se presupune ca este ziua cea mai importanta pentru o natiune. Pentru romani, ziua nationala a avut mereu o semnificatie aparte. Fireste, in egocentrismul nostru urias, ne consideram ultra-mega-super nationalisti, nimeni nu poate fi ca noi...

Realitatea insa, ca de obicei, ne da peste nas, multi dintre romani sunt deja plecati in concedii (romanul cred ca este singurul din lume, care are mereu bani de concediii, indiferent de gradul saraciei) traditia trebuie pastrata, micii trebuie sa sfaraie pe gratar, manelele sa urle din boxele masinilor si mai ales sa curga bautura nu?! Altfel cum ar putea uita romanasii nostri de suparari?

        Se vor arunca cu vorbe pompoase de lauda, isi vor aduce aminte de totii inaintasii lor cu o usurinta dezarmanta, dar mai ales se vor bate la propriu pentru o bucata de ciolan. Cine mai e asa patriot ca noi? Va spun eu, ca nimeni. Cand e vorba de atins moaste si mancare pe gratis, suntem pe primul loc in univers.
Indiferent in ce loc se vor afla maine, chiar si pe Luna, toti isi vor aminti ca sunt romani, ca au o istorie impresionanta in spate, ca au niste stramosi care au facut ceva pentru tara asta, dar asta va fi doar maine, de poimaine, in schimb, toata suflarea romaneasca se va intoarce la vechile obiceiuri...a mai sosit un prilej de turnat alcool pana se plictiseste si coma, si cand te gandesti ca este doar prologul, vin sarbatorile de iarna, atunci sa te tii...nu-i problema, suntem un popor nationalist, chiar si odata pe an.

Ma gandeam daca I.L. Caragiale, era prezent in zilele noastre, nu cred ca sesiza o mare diferenta, fata de perioada in care a trait. Marlania, prostia, hotia si lenea se lafaie si acum mandre in fotoliu, gata pentru a fi schitate pe hartie de marele dramaturg, si ce opere ieseau...dar sa lasam la parerea expertilor, care maine vor purta cocarda tricolora cu emotie, vor avea discursuri induiosatoare, clasa politica romaneasca va fi la datorie sub Arcul de Triumf, domnul Basescu, ''cel mai iubit conducator al poporului'' va mai da mana cu niste pensionari fericiti, si uite asa, suntem noi pe drumul cel bun, trasat de Maica Europa.

P.S: Zicea cineva ca ne merge prost? Nu, va spun eu, a fost un ecou invidios de la vecini.

noiembrie 30, 2012

Locul unde si stelele zabovesc!

               Pentru foarte multi dintre spanioli si mai ales pentru turisti, Andaluzia, poate cea mai importanta regiune a Spaniei, este si imaginea definitorie a unei tari al carei specific national este alcatuit din flamenco, fiestas, luptele cu tauri si mai ales temperamentul latin, patimas, daruit. Amestecul dintre temperamentul si traditiile hispanice si lunga dominatie maura au dus la un rezultat aparte, in care mostenirea spaniola se imbina cu cea islamica, iar Andaluzia devine un spatiu cu o identitate distincta si in acelasi timp cea mai putin "europeana" regiune din Europa occidentala. Insa poate tocmai aceasta neobisnuita combinatie a dus la aparitia in Andaluzia a unor nume precum Velasquez, Picasso, Lorca, a pasionatilor de flamenco - mari artisti ce transforma acest dans in magie - a nenumaratelor fiesta si a curajului toreadorilor care infrunta taurii furiosi.

                
 Palate islamice, mici sate ce par desprinse din paginile cartilor cu basme, munti, plaje, coasta ce iese din mare, toate fac din Andaluzia un loc greu de uitat, iar in orase precum Sevilla si Malaga pofta de viata face din noapte o noua zi, cand trebuie sa sperati ca veti rezista ritmului impus de petrecareti. Pentru ca aceasta este in esenta Andaluzia : un loc in care veti descoperi Spania, unde va puteti plimba, puteti face plaja, va puteti bucura de minunatele peisaje si de obiectivele turistice, puteti redescoperi marile nume ale culturii care au inceput de aici.

      Clima foarte placuta, uneori totusi prea calduroasa, kilometri intregi de plaje aurii, porturile, marea, orasele, raul Guadalquivir (care traverseaza Andaluzia), muntii Sierra Morena si Sistemas Beticos. Potentialul turistic al Andaluziei este imens, dar este si folosit inteligent, iar numarul celor care ajung aici atrasi de plaje, de mici asezari, de folclor si artizanat creste de la an la an. 
 Pentru cunoscatori, Andaluzia este locul unde folclorul si traditiile spaniole s-au pastrat cel mai bine, iar cei interesati de farmecul flamenco si de luptele cu tauri, respectand toate regulile vechi de secole, trebuie sa ajunga aici. Dincolo de comercial, de "indulcirea" pentru profit, de spectacol, in Andaluzia totul se face in stil spaniol : sincer, fara inhibitii si ezitari, cu pasiunea specifica spatiului iberic.

      Istoria acestor locuri, este una aparte, Andaluzia de astazi este rezultatul unui adevarat creuzet in care s-au amestecat trei mari culturi - spaniola, araba si iudaica. Dupa ce maurii au invadat si cucerit Spania in secolul VIII, incepand astfel o lunga dominatie care a dus la formarea Spaniei asa cum este astazi, mai ales din punct de vedere cultural, Cordoba a devenit capitala unei mari puteti. Bogatii nemasurate, cultura, putere militara si comerciala, toate au facut din Spania o tara puternica si temuta de ceilalti, iar El Andalus, numele noului regat, era rostit cu respect si admiratie. Potrivit unei vechi legende islamice, poporul din El Andalus i-ar fi cerut lui Allah cinci daruri : cerul de un albastru curat, mari pline de peste, copaci incarcati de fructele de tot felul, femei frumoase si o carmuire dreapta. Allah le-a daruit primele patru, dar a refuzat sa le dea si ocarmuirea ceruta, spunandu-le ca toate cinci ar face din Andaluzia raiul pe pamant. Iar Andaluzia nu este prea departe de asta. 

     Turistii sunt atrasi aici in special de regiunile de coasta, perfecte pentru o vacanta de neuitat, precum Costa de la Luz, Costa del Sol, Costa Tropical, Costa Almeria, cu plajele si statiunile lor, de la cele de lux la cele pentru orice buget. Multi prefera insa orasele si satele din Andaluzia, fiind mai curand in cautarea traditiilor si folclorului, a acelei Spanii eterne, in buna parte imaginare. Este taramul satelor cu case albe si curate, strazi pietruite, un ritm al vietii de zi cu zi lent si linistit, este o Spanie departe de turism si reclame, o Spanie autentica. Iar minunatele orase ca Sevilia, Cordoba, Cadiz sau Granada il aduc pe vizitator cu secole in urma, in timpurile dominatiei maure si ale puterii imperiului spaniol. 

     Aici este locul unde posteritatea a asezat celebrele Alhambra, Medina, Azahara, Alcazar sau golasii munti Sierra Nevada. O mulţime de palmieri, de rododendroni, tin loc de refugiu indragostitilor, ca şi cum tropicul ar trece prin mijlocul oraşului. Această junglă bine îngrijită, populată de specii exotice pe care le aduc navele, aminteşte de prosperitatea unei burghezii formate din negustori care, în secolul al XIX-lea, făceau negoţ cu fier, textile şi renumitul vin dulce, cu parfum de ambră, care le seducea pe bătrânele englezoaice.


 Dar nu pot să termin acest tur al Andaluziei fără a aminti şi de atracţiile culinare din această zonă, precum „gazpacho”, o specialitate locală, de fapt o supă rece făcută din roşii, ardei gras, castravete, usturoi, ulei de măsline şi vin, care se află în zeci de variante locale, cu ingrediente ca pepene galben, căpşuni, migdale, struguri, ardei iute sau bucăţi de şuncă. La mai toate restaurantele de pe coastă veţi găsi pui de calamares delicioşi, chintesenţa simplităţii culinare, sau „fritura de pescado”, care include anşoa, creveţi, bucăţi mari de cod sau „rape”, peştele călugăr, o delicatesă mediteraneană. Dar regina andaluză este cu siguranţă paella, în zeci de variante, oricum, la bază, făcută din orez cu arome de şofran, cu diferite specii de peşte şi crustacee. Să nu uităm de Tapas, care relevă caracterul spaniolilor în condiţiile în care consumul este invariabil legat de socializare. Clienţii se mută adesea dintr-un bar în altul, mâncând, bând şi stând de poveşti, ascultând muzică. Aceste Tapas sunt etalate pe toate tejghelele din restaurante, şi zecile feluri în care sunt îmbinate, fie marinate cu anşoa, sardele şi fruncte de mare, ori cu ton uscat, fie cu jambon afumat de Andaluzia, te îndeamnă să guşti toate. Ca prim fel, în această zonă, delicioase sunt şi „boqerones”, anşoa şi sardine, servite pane, sau celebra şuncă Serrano, de fapt un jambon afumat, ori „mariscos”, un amestec de scoici albe, midii şi caracatiţă, ori sepie şi zamburinas, un fel de scoici mici, şi caracoles, melci, toate preparate cu usturoi şi prăjite apoi, o mâncare incredibil de gustoasă. Să mai adăugăm „albondigas”, chiftele preparate din carne de peşte, înăbuşite în sos de roşii cu usturoi şi condimente. O altă metodă de a le prepara sunt frigăruile după metoda kebabului. Şi, bineînţeles, toate servite cu unul dintre apreciatele vinuri din zonă sau cu sangria.

Aici cu siguranta, nici stelele de pe cer nu vor dori sa plece vreodata. Inima mea este indragostita neconditionat de aceste minunate locuri. Ascultati magia...










noiembrie 27, 2012

''Ultima ispita a lui Hristos''

In ultima vreme, am simtit nevoia de a ma ingropa total in scris, era o nevoie fireasca, un reflex neconditionat al mainii mele, chiar daca am considerat ca acele ganduri fugare din suflet sa nu mai fie asternute, chiar, asa, la vedere. Am primit destule ''reclamatii'' din partea lor, s-au lovit mereu de minciuna si ipocrizia oamenilor, de curiozitatea lor morbida, acea curiozitate specific balcanica, sora buna cu barfa.

Aproape in fiecare zi, raman cu un gust amar, ma sperie egoismul din ei, chiar si cand ma privesc in oglinda, imi dau seama ca si eu sunt asa, acolo intr-un cotlon al sufletului, imi zambeste...si imi spun...nu sunt cu nimic mai bun. Ma doare, atunci cand gresesc, de cele mai multe ori, nu reusesc sa rup lanturie ispitei...dar e in natura umana sa fim sclava ei si supusi greselii.

Vedeti, nu avem multe lucruri divine in interiorul nostru, totul este o iluzie, existenta noastra se limiteaza la speranta si ne legam cu dintii de viitor, chiar si cand suntem in pragul mortii, speram sa ne legam iluzia de o alta viata...mai buna, mai lipsita de suferinta. Refuzam sa credem in moarte si in egoismul nostru desantat, credem, ca pe undeva suntem eterni, daca nu trupul nostru firav, atunci sufletul.
Speram sa fim guvernati de dragoste, unicul lucru real din aceasta lume, si mereu amanam momentul pentru a o darui...poate nu scriam aceste umile randuri daca nu eram profund impresionat de o carte, citita recent.
O carte care m-a impresionat profund si care iti schimba perceptia, indiferent de principiile in care crezi si care nu are voie sa lipseasca din biblioteca nimanui.

''Ultima ispita a lui Hristos'' scrisa de Nikos Kazantzakis, te sperie cu umanitatea ei, daca ati citit in copilarie despre aventurile lui Alexis Zorbas, atunci sunteti familiarizati cu marele scriitor grec, grandios prin expunea tabloului biblic intr-o maniera atat de simpla cititorului si care ofera o imagine inedita dar blamata de Biserica Catolica, a Mantuitorului, inconjurat de simplitate dar si obsedat de ideea caderii in ispita. O cutremuratoare cronica a destinului si jertfei lui Iisus Hristos, ce nu o sa va lase sa coborati cartea din mana. Lectura placuta!





iulie 26, 2012

Curajul de a diferit!

Am avut multe treburi de rezolvat in ultimul timp si inca mai am, de fapt, daca analizam la rece nu se vor termina niciodata. Traim intr-o societate in care, oamenii tind sa devina niste roboti, rutina ne mananca zilele, munca ii face pe majoritatea persoanelor sa se scalde intr-o "baie" obscena de sedentarism.

O lume unde nici tristetea nu are loc, nu poate exista. Ma intreb oare cati romani se mai duc seara la o piesa de teatru sau macar sa mai citeasca o carte in fotoliu, in liniste, fara sa isi aprinda televizorul sau oricare mijloc mass-media. Nu e nevoie sa fac un sondaj, pentru ca se vede cu ochiul liber ca sunt din ce in ce mai putini oameni interesati de activitati culturale.

Nu e o problema pur mioritica, e intanlita in mai toate tarile si e unul din efectele secundare ale globalizarii. Nu o sa bat moneda pe aceste probleme pentru ca risc sa ma afund intr-o "jungla" mai putin cunoscuta. Ceea ce este dureros este faptul ca nimeni nu mai are curajul sa fie diferit, sa aiba si alte activitati, sa incerce sugrumuarea acestei stari sedentare, care incetul cu incetul ne va transforma in niste animale.

De ce nu putem fi diferiti? nu e asta conditia primordiala a omului? sa ne nastem diferiti, ma intreb oare cum putem sa ne complacem in aceasta stare de monotonie si rutina feroce, sa te trezesti dimineata, sa pleci la munca - am avut neplacerea, de multe ori, sa suport "mirosurile" unor oameni ce uita ca in afara de mancat, mai au ceva de facut inainte sa plece - sa ajunga seara sau dupa masa, acasa, cu gandul la singurul lor univers: tolanitul in canapea, neaparat cu o bere in mana si privitul mizeriilor ce se difuzeaza pe majoritatea canalelor de televiziune. Emisiuni dubioase si filme de duzina, facute special pentru tipul asta de oameni vesnic obositi si comozi.

De ce nu merg la un film bun? nu e obligatoriu sa o faci zilnic, acesti tipi arunca mereu acelasi argument, ca nu au bani, ok, nu a zis nimeni ca traim in cea mai prospera situatie din istorie, da macar un efort pe saptamana, poti face. Nu iti mai cumperi bere si faci o economie. Dar decat sa renunte la bautura, mai bine ii dai cu ceva in cap.

E greu sa schimbi o mentalitate, mai ales la noi, unde superstiile si prejudecatile sunt bine ancorate inca din cele mai vechi perioade. Daca pentru alte popoare, curajul de a fi diferit, suna bine, macar in teorie, la noi are o alta conotatie. Numai sa incerci sa le spui si deja se uita urat la tine, de aceea consider ca cel putin romanii nu vor avea niciodata curajul de a fi diferiti.