ianuarie 10, 2013

Cum sa incepi sa scrii un roman

Te-ai gandit vreodata sa incepi sa scrii un roman, insa ai abandonat rapid ideea gandindu-te ca te “inhami” la o munca titanica?
Vestea buna este ca scrierea unui roman nu este cel mai greu lucru de pe Terra. Vestea mai putin buna este ca un roman presupun ceva mai multa seriozitate, concentrare si timp.
Iata cateva dintre lucrurile de care trebuie sa tii cont atunci cand incepi sa scrii un roman:

1. Planul de idei
Rareori se intampla ca un roman sa poata fi scris bine fara concepe de la inceput un plan de idei. Este ca si cum ai intocmi un plan de afaceri. Pui pe hartie felul in care vrei sa arate romanul tau.
Pentru a fi mai usor de parcurs, romanul ar trebui sa fie impartit in capitole, fie avand un numar de maximum 10-15 pagini. Fara acest plan, ai toate sansele sa abandonezi rapid acest proiect.

2. Scrii despre ceea ce iti place
Inainte de a te apuca sa scrii o carte, trebuie sa te gandesti la subiectul ei. Vrei sa ai parte de succes comercial? Atunci poti merge “la sigur” scriind un roman de dragoste. Literatura de acest gen (inca) este la mare cautare, fiind cumparata cu predilectie de femei. La fel de bine se vand si thrillerele, acestea fiind savurate mai mult de barbati.
Daca nu te intereseaza sa faci bani de pe urma romanului tau, poti scrie despre absolut tot ce iti trece prin cap. Scrie despre lucrurile care iti plac si vei sesiza ca munca la roman va fi mult mai usoara.

3. Trebuie sa stii dinainte structura povestii tale
In scoala generala am invatat cu totii despre momentele subiectului. Ele ar trebui sa regaseasca si in cartea ta: expozitiune (introducere), intriga, desfasurarea actiunii, punct culminant, deznodamant. In cazul in care nu respecti aceasta structura, risti sa realizezi abia dupa ce ai terminat romanul ca acestuia ii lipseste coerenta. In plus, in cazul in care vrei ca romanul sa ajunga pe rafturile librariilor si sa fie cumparat de cat mai multi oameni, trebui sa-l redactezi astfel incat sa fie usor de parcurs.

4. Timpul dedicat scrierii unui roman
Din start trebuie sa elimini din vocabularul tau expresia “Nu am timp”. Daca vrei cu adevarat sa duci la capat un roman, poti sa-ti faci timp, fie o ora-doua la sfarsitul unei zile de munca, fie mai multe ore in timpul weekend-ului. Sau poti sa-ti propui ca in fiecare zi sa scrii cate o pagina.

5. Rescrie pasajele care ti se par ca nu suna bine
Indiferent de cat de talentat esti, prima varianta a romanului este groaznica. Poate este coerenta, insa are multe lipsuri, dialoguri inutile, personaje-cliseu etc. Solutia ar fi sa recitesti de multe ori ceea ce ai scris si sa operezi modificari pe text, pana cand vei fi multumit de rezultat.

6. Fii tu insuti
Originalitatea trebuie sa fie una dintre principalele caracteristici ale viitorului tau roman. Nu are niciun rost sa copiezi stilul altor scriitori. Oare cine si-ar dori sa citeasca un roman in care sa gaseasca elemente imprumutate din Balzac, Rebreanu sau Coelho? Indiferent ca scrii un thriller de spionaj, un roman de aventuri sau o emotionanta poveste de dragoste, lumea va aprecia originalitatea.

Explicatii logice?

Urmeaza sa scriu despre o mare prostie, dar daca nu imi ramanea intiparita in memorie, chiar nu-i dadeam absolut nici o atentie. Probabil ca sunt anumite perioade in care iti amintesti tot ce ai visat si perioade in care subconstientul tau nu prelucreaza nimic.

Sau asa cred eu, desi nu am citit mai nimic din studiile lui Freud despre vise. Am ramas nedumerit in aceasta saptamana, visand si aducandu-mi aminte detalii destul de importante din aceste ''filme''ce mi-au bantuit cele mai recente nopti.

Intr-una din aceste vise se intampla un lucru foarte straniu, eram in propria sufragerie, alaturi de mama si inca cativa cunoscuti, pe care, lumina zorilor a reusit sa le stearga amintirea, alaturi de un sicriu descoperit. In el era un copil imbracat in alb, ca un mire as zice eu, in jurul varstei de 7-8 ani. Judecand dupa culoarea pielii, nu parea sa fie mort de mult. Nimeni nu plangea, totul parea firesc, desi imi treceau o mie de intrebari prin cap, ceva ma oprea sa intreb, o forta nevazuta ma tinea pe loc. Vroiam sa aflu cine este, dar ceva ce depasea puterea mea, imi tinea un lacat imaginar gandurilor. Ma simteam prins, ca intr-un ritual, nimeni nu spunea nimic, si toata lumea parea sa il cunoasca pe acel pusti, numai eu nu.

Atunci s-a intamplat ceva, ce nu mai vazusem niciodata...s-a ridicat de acolo si cu o siguranta dezarmanta a venit direct la mine, a inceput sa zambeasca, scotand la iveala niste dinti stralucitori si galbeni, ca si cum ar fi fost din aur...mi-a spus ca vrea sa plece de acolo...m-a pus sa il conduc la usa....aceea forta nevazuta imi coordona miscarile, nu imi era teama, gandurile imi erau blocate, nu l-am mai vazut niciodata pe acest copil, desi el parea sa ne cunoasca pe toti.

L-am condus pana la usa....am privit sa vad unde se duce si dintr-odata a disparut din raza mea vizuala, intorcandu-ma, nici sicriul nu mai era acolo, cautam o explicatie, totul mi se parea extrem de real, desi printr-un coltisor al constientului, ceva imi spunea ca este doar un vis. m-am simtit un pic mai eliberat, din aceea stransoare, cautam pe cineva pentru o explicatie plauzibila, toata lumea parca se imprastiase prin casa si nu gaseam pe nimeni. Atunci tatal meu a batut la usa, nu stiu de unde venea, dar l-am simtit ca pe un inger salvator, simteam ca el poate sa imi spuna ce s-a petrecut...i-am spus ca vreau sa discutam ceva, dar nu aici, hai sa iesim din casa, l-am indemnat eu...coborand scarile si uitandu-ma in urma mea sa vad daca ma urmeaza, tatal meu disparuse...nedumerirea mea nu a tinut decat o secunda, pentru ca lumina ce batea in fereastra i-a luat locul, vesela si zglobie, de parca, nu s-a intamplat nimic.

M-am trezit cu toate detaliile puse cap la cap, ca pe un puzzle, nu am stiut totusi, sa ii dau o denumire, daca a fost un vis sau un cosmar, imi era indiferent si nici nu am incercat sa caut o descifrare a acestuia, pentru ca mi se parea zadarnic.

Am si uitat de el daca nu imi amintea un alt ''film'' rulat de subconstient, zilele trecute, avand ca subiect tot moartea. Ma vedeam intr-o noapte admirand privelistea pe balcon, o priveliste frumoasa dar total necunoscuta, clar, nu era zona unde m-am nascut. Meditam linistit cand prin fata ochilor a vajait un trup de femeie prabusindu-se in gol, uluiala mea s-a trasformat intr-o masca de tacere, nu puteam scoate o vorba,  ascultam golit de sentimente, sunetele acelui corp, cum se loveste violent de niste balustrade si se prabuseste in neant.O balta de sange ma privea acuzator. O urma de luciditate mi-a ramas sa imi spuna ca stiu cine este....vecina mea de la cateva caturi mai sus, tocmai facuse cunostiinta cu eternitatea. Din motive lesne de inteles, nu ii voi dezvalui numele, dar tocmai cand ma intoarceam infricosat, un barbat pe care nu il cunosc, mi-a spus ca voi muri si eu in cateva zile si ca trebuie sa ma impac cu ideea asta...sa fac ce imi doresc, pentru ca in cateva zile voi sfarsi si eu. Pana sa imi dau seama cine este, a disparut, nu mi-am putut aminti nici acum figura acestuia, si nici nu stiam cum sa reactionez. La fel totul parea foarte real...cand niste frisoane reci, m-au trezit la realitate.

Aici am stiut imediat ca fost vorba de un cosmar, aparent nimic nu poate avea legatura, dar faptul ca mi-a ramas in minte, m-a pus un pic pe ganduri, stiu ca este ridicol, dar am spus sa va povestesc si voua. De obicei se spune ca acestea simbolizeaza ceva sau vor sa iti aduca o viziune, greu de spus, pentru ca aici ma aflu pe un taram nesigur, dar vreau sa cred ca totul are o explicatie logica.




ianuarie 08, 2013

Ganduri de chihlimbar

Cel mai mare cliseu din istoria omenirii, mi s-a parut intotdeauna egal cu bunatatea, pe care, trebuie sa o demonstram neaparat in preajma Craciunului, de parca, in restul anului, ne luptam ca niste ''neanderthalieni'' pentru hrana si nu avem timp pentru asa ceva. Tot aud propaganda asta de trilioane de ori...de sarbatori trebuie sa fim mai buni, mai intelepti, ne uram lucruri cat mai fantezist posibile si mai ales utopice.

Nu stiu daca trebuie sa rad sau sa plang cand vad mesaje sau sms-uri de genu': sa te loveasca norocul in moalele capului, fie ca universul sa conspire si sa iti aduca multa dragoste incununat neaparat, cu finalul apoteotic...in aceste sfinte sarbatori, sa nu uiti sa fii mai bun. Stau putin pe ganduri...oare familia Nelu, chiar ''m-a ameninta'' cu ceva? Sau...nu? Fireste aceasta familie nu exista in mentalul meu, este doar un nume ales intamplator.

E clar, insa, ca nu uitam sa fim ipocriti, multi dintre noi asteptam cu infrigurare ''sfintele sarbatori ale revelionului'' lasand mereu pe plan secund, nasterea lui Iisus Hristos care, nu suna prea ''cool'' nu? Vin rudele la masa, pai ce? Bunica ne iubeste oricum, fie ca purtam sau nu haine de sarbatoare.
De revelion e altceva, musai haine noi...altfel nu iti merge bine, busuiocu' in buzunar, bani, carduri, ceasuri, orice simbolizeaza bogatia, trebuie purtat nu? ca doar nu vrei sa iti mearga prost, tot anul care sta sa bata la usa.
Si pana la urma de suflet cine se mai ingrijeste? daca ar mai trai, l-as auzi pe Octavian Paler spunand asta, cu toata convingerea. Din fericire pentru cei care se transforma intr-un monument de bunatate, doar in aceasta perioada, totul a luat sfarsit. De acum inainte cei mai multi dintre noi nu mai sunt fortati sa se poarte ''anormal'' si se pot simti in largul lor.
Griul a revenit in forta in vietile multora, uitam complet de muntele ala plin de dragoste pe care ne chinuim sa il faurim de Sarbatori. Revenim la vechile obiceuri, ne umplem de anxietate, intram in depresia muncii, numaram din nou zilele pana la urmatoarea sarbatoare importanta, la statistici si zile libere, nu ne bate nimeni pe glob.

Nu stiu daca mai are o importanta, sunt acelasi intotdeauna, plin de defecte, cateodata chiar si de arogante, un tip care nu isi suporta proprile greseli si care de multe ori nu le poate intui. Am fost prins mereu cu ''lectia neinvatata'' dar tot timpul m-am gandit la cei dragi si am invatat sa-i iubesc asa cum sunt.
Mi-e frica cateodata, cand nu reusesc sa-i accept si ma supar pentru greselile lor, uitand ca nici eu nu sunt perfect, dar mereu am regretat dupa, cand i-am ranit, mi-am dat seama ca nu am vrut sa fac asta, cu adevarat.
Nu am cerut niciodata vreun cadou de la cineva anume, poate doar de la divinitate, dar de acolo nu poti primi, decat daca meriti, poate de aceea cadoul pe care il astept sub brad de sarbatori, nu vine niciodata, poate chiar nu il merit.

Stati linistiti, nu e ultimul model de Ferrari, nu e marele premiu de la Loto, nici macar pe cea mai frumoasa femeie din lume nu o doresc, este ceva ce intreaga omenire se chinuie sa-i dea o definitie inca de cand a descoperit focul. Este acel lucru abstract care te face egal cu zeii, care iti inalta sufletul si te aduce la starea de beatitudine...am demontat bradul, dar inca privesc cu coada ochiului, verdeata trista...oare dragostea adevarata a vrut sa isi atinga aripile de aceste minunate crengute?...sau trebuie sa mai astept inca un an...nu stiu cat voi mai putea sta in imbratisarea rabdarii.