aprilie 27, 2011

Mi-e dor...










Ma gandeam ca asta e de abia inceputul invaziei grijilor mele, vor navali ca niste migratori barbari si nu se vor opri pana nu vor dobori edificiul vietii mele. Copilaria, acel paradis pierdut de orice "Adam si Eva" muritor, nu avea cum sa ma ocoleasca si pe mine...oare unde imi sunt dulcile vacante la bunici?....pe un picior de plai, pe o gura de rai....tocmai vazusem niste poze personale din acea perioada, din pacate nu sunt de o calitate buna, pentru a le putea posta aici dar am cateva cu peisajele, fauna si flora acestor meleaguri., insa pentru inceput vreau sa desenez in cuvinte, emotiile, peisajul minunat si o buna parte din parfumul acelor zile caniculare de vara.
Satul bunicilor mei asezat chiar in inima Baraganului, acolo unde eternitatea are locul ei asigurat, desi si aici tehnologia moderna a inceput sa isi faca de cap, va avea intotdeauna pentru mine un aer special...nu pot uita "lunca" cea verde cu mici delurete ce alunecau lin si te indemnau spre visare, santurile sapate din vremea celui de al doilea razboi mondial, peste care pasteau linistite bovinele...troita alba cu inscris latin ce ma fascinat mereu, infipta chiar in mijlocul pasunii si despre care batranii satului spuneau povesti care mai de care mai infricosatoare, pierdute undeva in negura istoriei, istorisiri cu si despre soldati morti, transformati in moroi, ce te faceau noaptea la auzul ceasului cu cuc, ce batea ora fixa sa te cutremuri si sa ridici patura peste cap de frica.

Nu pot uita pasarile bunicii, de care imi facea mare placere sa am grija, cand bunii erau plecati, mustele ce zornaiau lenese la soare in spatele casei, acolo unde faceau "echipa" cu Coliba Unchiului Tom sau Tartarin din Tarascon, cartile copilariei mele. Acolo aveam o bancuta facuta de bunicul, cand ma asezam stiam ca parasesc de bunavoie aceasta lume si intru in cea a muschetarilor, a fetilor-frumosi, a sclavilor negri...stiam ca totul era un vis devenit realitate, meditam cu ochii mintii la acele lumi de basm, privit cu duiosie de Roibu, calutul nostru drag cu coama mandra de print venetian.

Painea calda iesita din cuptorul de pamant al bunicii...stelele si libelulele ce pareau unite pe cerul senin al noptii, atunci cand mancarea sforia linistita sub focul facut din coceni de porumb sau lemne, mirosul mancarii aparte si nerabdarea care imi gadila narile si imi facea ca timpul petrecut cu mingea mea din cauciuc sa para o vesnicie. Vecinele care ma deochiau des si care imi aduceau bunatati facute in casa...doar eram rasfatatul lor!

Capita de fan ce parea ca nu se termina niciodata, sau hambarul plin cu bunatati pentru animalele din ograda, bicicletele dragi ale bunicului, toate astea au insemnat un paradis candva...pierdut din pacate pe vecie....
Bicla cea rosie cu care ma plimbam prin sat, zace undeva mancata de rugina vremurilor, animalutele din curte, ma privesc ca pe un strain...pana si bunica nu mai ma vede cu acea duiosie caracteristica...acum "pusiorul" a crescut mare, asteapta cu totii invitatie de nunta din partea mea...televiziunea prin satelit e o prezenta deja banala, bunicii folosesc mobilele...pana si verisorul meu cel mic, foloseste DVD-playerul cu o usurinta dezarmanta...nu mai e nimic din ce a fost...farmecul a disparut, din an in paste mai trec pe acolo...simt ca nu mai ma regasesc deloc in aceasta noua lume "violata" de globalizare. Mi-e dor....

aprilie 24, 2011

Hristos a Inviat!

Ca de obicei in preajma unor sarbatori importante pentru crestinatate, primesc sute de mesaje, care nu fac altceva decat sa imi blocheze telefonul nitel. Nu ma supar, chiar ma flateaza acest lucru, va ganditi la mine, desi "serviciul de redirectionare" a mesajelor este folosit mai ceva ca massurile de pe messenger. Nu ascund faptul ca il folosesc si eu, de altfel, mi-ar lua foarte mult timp, sa scriu tuturor in parte cate ceva.
Desi mesajele in sine nu prea mai au valoarea sentimentala de altdata, acuma la moda sunt celebrele "poeme" cu iepurasul si Hristos de parca, au vreo legatura unul cu altul, am ajuns sa combinam cultura religiei noastre cu traditiile altor tari si nu prea vad bine aceasta treaba.
Imi plac mesajele simple, decat niste "poeme" redirectionate. De altfel nu inteleg un lucru...noi mancam miel (stiu cei de la protectia animalelor, ma vor face un "canibal" fara pic de suflet), il vedem pe saracul iepuras ca pe un "Mos Craciun" cu blana si pe Iisus in rol secundar, pe cuvant ca nu inteleg aceste chestii. Sarbatoarea in sine a trecut in spatele cortinei si asta chiar nu e in regula.
Inca primesc mesaje si tot vor veni pe parcursul acestei zile, vreau sa va multumesc din suflet si sper sa apuc sa va raspund la toti. Paste fericit!

aprilie 20, 2011

Sperante!

Este deprimant, sa vezi mereu cupluri care intra in magazin si sa iti dai seama inca de la intrare, ca nu par sa aiba nimic in comun, desigur, poate fi o aparenta, insa de multe ori vad ca nu exista nici macar o potrivire fizica intre ei. De cele mai multe ori vad, barbati chei cu o burta mult mai mare ca a mea, la brat cu vreo femeie frumoasa, atentie! nu sunt niste "cocalari", sau mai vad cate unul mai pitic ca mine de mana cu una mult mai bine dezvolatata ca el, nu vad deloc logica...Astea ar fi lucrurile care ma deprima la serviciu cel mai mult...ca incerc de multe ori sa analizez cauzele esecurilor mele...ce fac ei si eu nu fac?! Ce vorbesc ei?! si eu nu vorbesc?, desigur nu toti au bani sau diversi factori atragatori pentru acele femei, sa nu ne amagim, si totusi unde se rupe lantul? in fine poate o sa gasesc candva acest raspuns.

Lasand la o parte toate aceste frustrari, sunt extrem de fericit pentru surioara mea Pinkye, va avea un bebe, asta e chiar ultima veste buna pe care o aud in ultima vreme....si totusi bate vant de schimbare...in bine chiar...se apropie Pastele, si speranta mea lumineaza parca mai puternic decat in mod obisnuit, sa fi primit eu niste semnale si sa nu le inteleg inca? poate ca asa e, cert este ca ma simt mai bine ca niciodata!

aprilie 15, 2011

Life Is Beautiful

E minunat sa constientizezi faptul ca esti un bun sfetnic, sa observi ca in mare parte sfaturile tale chiar dau roade, iti da un sentiment minunat atunci cand poti fi de ajutor cuiva, intrebarea este de ce la tine nu dau nici un rezultat? dar asta e o alta poveste, in cel mai bun caz, il trecem la paradoxuri. Viata e o comedie, de multe ori "low-buget", culmea e ca asta e "condimentul" care ne face sa spunem ca totusi "viata e frumoasa".
Zi de zi ne mai descoperim ceva ascuns in noi, fireste daca ai umor, toate problemele par ca un fulg de nea si o sa-i multumesc mereu lui Dumnezeu pentru acest simt, chiar si in fata unei "amenzi" RATB, e bine sa faci putina caterinca, sa mai ai un fata si un reprezentat "nemancat" al guvernarii Boc, un 335 dornic de circ si show-ul este asigurat. Asa cum am declarat si azi sunt un fel de martir al oropsitilor prinsi cu biletu' necompostat, prefer sa-il denumesc "tinut pentru zile negre" dar chiar asa, bilet original si nu prea "dezviriginat" de nici un compostor.
Cand mi-a cerut sa ma legitimez, m-am uitat nervos spre fata lui, brusc am avut o revelatie si m-am luminat, era un accident genetic, creeat probabil din "amintirile" toxice ale Cernobalului, o sapca de nazist pe cap, o figura de frustrat ce inca locuieste cu "mami" intr-o garsoniera, urmat de o pereche de ochi aflati intr-un scandalos" divort", si despre care sunt sigur ca erau la mare concurenta cu cel dintre Moni si Iri, toate acestea mi-au provocat un hohot de ras aproape isteric, tinandu-mi trena colegii mei: Americanu' si Nicoleta, mi-am dat seama si i-am zis extrem de clar ca aceea presupusa amenda, care vroia s mi-o dea, nu va fi platita niciodata, decat in cel mai rau caz de cel din buletin, presupus de "Accidentul genetic" ca nu fiind persoana mea.
Tot autobuzul a avut o zi superba, tavalindu-se de ras, l-am facut de cacao, toti trei l-am mitraliat cu o serie de epitete si glume cat mai colorate, tot drumul, pana cand "divortul" dintre ochii sai s-a pronuntat si el a coborat linistit, o lectie de tiqi-taka predata puterii condusa de tandemul Boc-Basescu si asa zisilor "subalterni" RATB.
Iata de ce cateodata simt ca dragostea este inutila pentru mine, cand poti gasi atatea momente frumoase si picante si mai stiu un lucru, ca aproape intotdeauna sfaturile mele vor avea efect asupra prietenilor mei si asta ma face sa fiu cel mai fericit cu putinta.

aprilie 13, 2011

Regrete

Cred ca este cea mai minunata ura, aceea pe care o simti pentru simplul fapt ca iubesti pe cineva si nu poti scapa de respectiva persoana, din pacate nu am cum sa urasc pe nimeni, motivele sunt lesne de inteles, va las sa ascultati melodia si sa visati!

"Deja-vu"

Desi sunt putin adormit, imi dau seama si de ce, am zis ca nu e bine lenevind, astepand o noua zi de munca, si sa scriu cateva impresii din perioada asta super aglomerata din viata mea.
Ma deranjeaza in continuare multe chestii, nu voi deschide din nou "pomelnicul" ca nu are sens, nici pe la facultate nu mai imi vine sa dau, am o stare de nepasare totala, in loc sa aud ceva noutati, aud intrebari de gradinita: "cand se da licenta????", "da cate intrebari vor fi???", "da cum se fac temele alea?", ma rog, macar de erau adresate pe rand, da erau implicate intr-un haos total, categoric ca nici nu avea rost sa fiu usa de biserica, pentru ca vroiam sa aud si eu ceva si trebuia sa tip si mai tare, va dati seama ce "salata" a iesit, ca tot imi era dor de liceu, nu stiam ca facem si "dirigentie", poate ca de cand n-am mai venit eu, s-a mai modificat orarul.
Intelegeam daca intreba cineva ce venea din an in paste pe la scoala, dar aceiasi copilasi care vin zilnic pun intrebari, multe din ele cu raspuns, evident pe site-ul facultatii. Si atunci unde e logica?? Nici nu prea mai are rost sa vin, traiesc intr-un "deja-vu" total cand vin prin universitate, mereu aceleasi lucruri care se repeta, aceleasi voci fara inspiratie, aceiasi profesori care invart aceeasi morisca de lectii, care folosesc aceleasi cuvinte, schimband doar ordinea dintre ele...eh...daia am platit o multime de bani, ca sa fac cu totul altceva cand termin studiile...si acum imi dau seama ca totul a fost in zadar, muhamuhaaa, ma intreb oare cine m-a indrumat aici? greu de spus, mai degraba factorii financiari.
Nici macar vremea nu te ajuta, sa te imbie sa mergi cu spor, da ce mai poate fi spus? am tot rasfoit toate ziarele, zilele astea, le citeam absent cu gandul departe, intre existenta confirmata a extraterestrilor de catre FBI si "sechestrul pus pe Marina Dina, de catre iubitul sau, cele doua asa zise stiri pe care le-am retinut, voi ce ati fi ales? corect nici una, cateodata simt si eu nevoia sa ma "prostesc" pe bune si nu doar in aparenta, iata de ce consider acest articol un mic pamflet si trebuie tratat ca atare.

aprilie 10, 2011

Timpul, acest "hot" cu care "m-am certat"!


Intr-adevar, timpul extrem de limitat nu mi-a mai permis sa mai scriu ce se intampla cu mine. Cred ca intr-un fel e bine sa te ingropi in munca, uiti de multe lucruri rele care in alte moduri iti mancau gandurile, dar asa, nici macar nu iti amintesti ca au existat vreodata. Parca traiesc o noua existenta, total diferita, ajung la ore tarzii, cateodata ma enervez pe "ora de stingere comunista" a RATB-ului, da ce mai conteaza? cand simti ca faci ceva si te simti apreciat de toata lumea, nu ca nu m-as fi simtit apreciat de multa lume, dar problema era, cat de mult ma apreciez eu pe mine? iata ca mi-a crescut cota cu mult mai mult decat ma asteptam.
Cu noi colegi deja simt ca ma cunosc de o viata, cu unii mai ales, catedoata ma gandesc si eu de unde imi vine energia asta, ca dupa vreo 12 ore de lucru, inca am puterea sa zambesc si sa glumesc, dar asa e, unele lucruri nu se vor schimba niciodata, asta e felul meu de a fi, menit sa faca si cele mai intunecate chipuri sa radieze de fericire, asta imi da un sentiment de implinire, desi daca stau bine sa ma gandesc nici macar 5 % nu m-am descoperit p mine cu adevarat.
Am ajuns deja sa depanam amintiri din copilarie si sa fim noi deja "sufletul petrecerii", cat despre facultatate, ce mai poate fi de spus? nu am mai ajuns pe acolo, intr-un fel pentru unele persoane chiar imi pare rau ca nu am mai venit, dar oricum nu am pierdut ceva ce putea sa faca existenta mea sa atarne de aceea informatie. Unii probabil ca se simteau eclipsati de prezenta mea si acum se bucura ca se pot simti si ei in largul lor, intotdeauna te vor dezamagi oamenii, cat despre scuze, nu le vei auzi niciodata, pentru simplul fapt ca nu ai insemnat nimic, niciodata pentru ei.
Sa nu credeti ca am vrut sa fac un final apoteotic, ci sa subliniez lucrurile pozitive de la servici, dar din pacate, m-am enervat oleaca, numai bine va doresc si va promit ca nu voi disparea complet din "peisaj".