Între tiki-taka şi cacamaca

Ole, Spania! Salutări din lumea a treia

De ce Spania e o mare echipă? Dacă aţi fi urmărit finalul partidei cu Germania, aţi fi înţeles. După golul lui Puyol, ibericii n-au apelat la trucurile cunoscute. Fotbaliştii nu se zvîrcoleau pe gazon, Jabulani nu a părăsit orbita, Xavi nu a ţinut enervant mingea lîngă steagul din colţ, în speranţa unui corner izbăvitor, Casillas nu s-a hîrjonit cu iubita pentru a întîrzia degajarea. Nimic din toate acestea. O singură pasă spre portar în ultimele 20 de minute. Doar schimbările lui Del Bosque au stricat scenariul.

Tiki-taka şi atît. Nu întîmplător Spania a brevetat ţesătura de pase ce strînge adversarul în laţ. Tiki-taka e corida mutată pe terenul de fotbal. Un dans în jurul taurului furios. Mingea e muleta toreadorului, ce-i întărîtă pe rivali. Se reped s-o sfîşie, dar balonul a plecat deja spre un alt matador. În loc de ţepuşele ascuţite, banderillas, avem ocaziile ce anunţă lovitura mortală. La fotbal, moartea e doar o figură de stil. Urmează un alt meci, un alt turneu final, o altă revanşă. Coride se organizează şi în Portugalia sau în Franţa, dar în Spania sînt în jur de 500 de arene, iar Plaza Monumental de Las Ventas din Madrid e cea mai mare din Europa.

Noi nu am avut tiki-taka. Să nu ne amăgim. Temporizarea era mai mult un ritual de alungare a spiritelor rele. Un stil de joc ghidat de instinctul de conservare. Pasam să omorîm timpul, nu adversarul, fluieraţi deseori de publicul ce nu accepta să conducem mingea de-a latul terenului. Nu aveam curaj pentru o luptă dreaptă. Nu am avut coride, doar codrii unde să ne ascundeam pînă trec cotropitorii. Capra vecinului este taurul nostru. Pînă şi cu Hagi în echipă, mai la îndemînă ne-a fost contraatacul. Am ridicat un singur imperiu, şi acela tip duplex, cu vecinii bulgari. “Mioriţa” nu vorbeşte despre spiritul de învingător.

Ani la rînd Spania a jucat rolul loserului la turneele finale. Nu a dezarmat. A investit sistematic în sport, în timp ce noi am tot aşteptat să răsară un alt Hagi, fiindcă românii, nu-i aşa?, au har. Am stat cu mîinile în sîn şi acum tînjim la tiki-taka, dar avem cacamaca. Ne-au dispărut mingicarii, bubuim baloanele şi stăm la mîna hazardului. Investitorii din fotbal sînt, de fapt, creditori, iar conducătorii federaţiei şi ai ligii au girat falimentul autohton. Construim două stadioane în jumătate de secol. Am aflat cu surprindere că nu sîntem buricul pămîntului. Nu vom înţelege mare lucru din performanţa Spaniei, ne vom lăuda că i-am bătut la ei acasă. Campionii sîntem noi!