informatiile pe care le primim prin intermediul mass-media sunt adesea deformate, durerea nu prea pare durere, bucuria, pare o stare de normalitate, desigur totul face parte dintr-o iluzie, care, absolut normal, ne place sa o gustam din plin, ne complacem in situatia omului care vede ca se poate si mai rau decat in ograda proprie.
Am ascultat, aseara, recunosc, mai mult fortat de imprejurari, cum in fata televiziunii, un grup de pensionari, tristi si deprimati, un veritabil tablou bacovian, asteptau linistiti sa se faca ascultati de cineva din institutie. La auzul cuvantului "jurnalist", au sarit, care mai de care, sa isi spuna necazurile. Am fost intotdeauna un bun ascultator, te frapeaza, insa, durerea, de care te lovesti, si o vezi bine in ochii oamenilor, realitatea care te izbeste si nu te intreaba de sanatate. Oameni care apeleaza la presa, ca la o ultima solutie, pentru a se face auziti, intr-o tara unde politicenii au dopuri in urechi si le scot doar din 4 in 4 ani.
Un tablou foarte trist dar adevarat, doar ascultandu-i, fata lor se lumineaza de un rictus grav si se simt mai bine, in speranta ca, problemele lor fiind auzite, pot fi si rezolvate, mi-as dori sa fie asa, eu nu am facut decat sa transmit mesajul lor ca pe un ultim strigat de ajutor, al unor oameni ce isi mai pun sperantele doar in Cel de sus. Oameni care ti-ar oferi din putinul lor, doar ca sa-i ajuti cu ceva, persoane care chiar trebuie sa plateasca soarele, pentru a il vedea si maine rasarind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu