Updade

Nu am uitat nimic din promisiunile mele legate de anumite articole din blogul meu, normal ca nu am uitat sa istorisesc episoade din culisele castigarii CCE de Steaua in 1986, stiu ca sunteti putini dar buni care ma cititi, dar pregatesc niste surprize in curand, voi avea niste stiri si video aproape din orice domeniu interesat de public si nu numai, dar mai multe o sa vedeti voi, mi-am reluat in mod oficial lucrul la blogul meu, o sa am aparitii scrise si in Gazeta Romana asa ca va recomand sa cititi.

Ante scriptum!

Suntem in vara lui 1985 si, dupa 7 ani, Steaua castiga iar titlul de campioana. O perioada lunga pentrul fanul stelist dedulcit cu performantele. O portiune de timp in care, pe deasupra, rivalii ei din campionat defrisasera drumurile europene.
Universitatea Craiova fusese nava amiral. Parcursul ei din editia 1982-1983 a Cupei UEFA a ajuns pana in pragul finalei, lasand in afara competitiei trupe de renume pe continent precum Fiorentina din Italia, Bordeaux, din Franta sau Kaiserslautern, din Germania. Niciodata, in perioada postbelica, o echipa de club romaneasca nu mersese atat de departe.
Un an mai tarziu, Dinamo facea pasul inainte. Atinsese aceeasi faza, semifinala dar in competitia suprema, Cupa Campionilor Europeni, dupa un traseu in care le eliminase pe detinatoarea trofeului, Hamburger SV, si pe campioana marii Uniuni Sovietice Dinamo Minsk.
Venise randul Stelei. O echipa formata in cativa ani de cautari, de schimbari de antrenori, de perindari de jucatori. Intr-un cincinal, ca sa folosim o sintagma a vremii, prin Ghencea trecusera cateva duzine de fotbalisti. 16 dintre ei aveau sa ramana si sa inceapa urcusul Golgotei. Steaua reinnodase performanta interna si tragea cu ochiul catre triumful extern. Nu era doar ambitia sportivilor, ci si jocul de orgolii al generalilor. Daca putuse Craiova lui tov. Stefan Andrei sau Dinamo a tov-ilor din Securitate, de ce sa nu reuseasca si Steaua lui tov. Ceausescu?
Dincolo de trufia indivizilor cu epoleti si functii din spatele cortinei, performanta europeana apartinea eroilor din iarba. Era a lui Balaci si Stefanescu, a lui Augustin si Orac, a antrenorilor Tica Otet si Nicolae-Nicusor. Drumul lor meritoriu s-a oprit insa de fiecare data inaintea finisului. Steaua avea sa preia stafeta din mers si sa construiasca edificiul pana la capat. O poveste unica in fotbalul nostru si, ma tem, irepetabila. Povestea singurului trofeu major cucerit vreodata de o echipa romaneasca. Pe care va invit s-o parcurgeti in niste episoade de mare exceptie!

Poveste fara sfarsit !

Am reusit sa urmaresc aseara niste meciuri rare dar memorabile din istoria fotbalului romanesc si mai ales al Stelei legendare de la mijlocul anilor 80, jocuri pline de istorie si incarcatura emotionala unde practic si daca ai fi un simplu microbist neutru tot s-ar face pielea de gaina, am reusit sa vad faze de geniu, momente rare si de neuitat dar mai ales jucatori care nu orice muritor are onoare de-ai vedea la lucru, un Lacatus, Balint sau T.Stoica nu se nasc la orice ora si cu siguranta acel dream-team al militarilor cu greu mai poate fi egalat vreodata.
Ramane sa va povestesc detalii picante zilele urmatoare, promit, din culisele singurei povesti cu final fericit din istoria fotbalului nostru, castigarea Cupei Campionilor Europeni in anul de gratie 1986, pana una alta va las sa va delectati cu cateva secvente de neuitat aflate in arhiva televiziunii de stat romane.


Detin informatii de o veridicitate de 100 % din sursele GSP asa ca va promit un serial foarte interesant incepand de maine despre cum s-a format acea extraordinara echipa si pana la povestea finalei din Sevilla cu FC Barcelona!