13 cu ghinion

Steaua a inceput sezonul '81-'82 cum obisnuia, adica bine. Prima etapa a insemnat o victorie, 3-2, cu Chimia Rimnicu Valcea pe teren propriu. Ultimul gol, venit din pasa lui Marcu, i-a apartinut lui Balint. Reusita acestuia, din voleu, in minutul 80, avea sa fie si prima a lui "Gaboaja" intr-un meci oficial pentru formatia din Ghencea. A urmat un 1-1 la Bacau, intr-un meci in care Iordanescu a marcat dupa o actiune a aceluiasi Balint, si un alt succes la limita acasa 2-1 cu Corvinul. De aici inainte a venit coborarea. Un 2-2 cu Progresul tot acasa, in care Iovan si Balint n-au fost decat rezerve, o prima infrangere la Scornicesti, unde Soarece a marcat singurul gol al meciului cu 5 minute inainte de final si un meci amanat cu UTA au dus Steaua pe locul 7. Intreruperea campionatului pentru meciul cu Ungaria din preliminariile Mundialului spaniol a venit ca gongul salvator pentru Traian ionescu, iar remiza de salon de la Targu Mures un bun prilej de a incerca o noua formula de joc. A fost meciul de debut al lui Majearu la Steaua, in care "Nutria" a jucat extrema dreapta. Durerea de la glezna il siciia ingrozitor, insa "Nutria" nu spunea nimanui. In meciul urmator, restanta cu UTA, Majearu a facut figuratie pe teren. Cronicarul Paul Slavescu l-a notat cu 4, iar Traian Ionescu l-a schimbat putin dupa pauza. Intalnirea cu UTA a fost insa doar un duel intre Steaua si tanarul portar al oaspetilor, Helmuth Duckadam. Pana la urma au invins militarii, printr-un gol marcat spre final de acelasi Iordanescu, dar goalkeeperul aradean avea sa primeasca in "Sportul" cea mai mare nota: 9. Undeva, la tribuna zero, invaluit in fumul eternei sale tigari, secretarul FRF, Ion Alecsandrescu, vazuse totul. Iar in agenda sa aparu un nume, cel al uriasului dintre buturile UTA.
O noua intrerupere a campionatului, pentru meciul cu Elvetia de la Bucuresti, i-a dat prilejul lui Traian Ionescu sa construiasca tactica pentru eternul derby cu Dinamo. La ora meciului, Steaua a semanat insa cu o echipa modesta, care si-a sacrificat tot jocul pentru a obtine o remiza alba. Obiectivul a fost atins gratie unei prestatii de adormire a adversarului, cu zeci de pase in urma, dar si a interventiilor excelente ale portarului Toma, socotit omul meciului. Un meci trist insa si din alt punct de vedere, pentru ca, in debutul lui, Fodor l-a atacat dur pe dinamovistul Vlad, colegul lui Miti de la Galati, producandu-i o dubla fractura, care, finalmente, avea sa-l scoata din fotbal. Runda urmatoare a prilejuit intalnirea dintre Dumitru si Iordanescu. Jucand cu o ambitie demna de o cauza mai buna. Lita a purtat Timisoara catre o victorie cu 2-0, intr-un meci in care, bulversat, Traian Ionescu l-a titularizat pe Majearu fundas dreapta. Ce blasfemie! Un egal chinuit, pe "Ghencea", cu CS Targoviste, o alta infrangere, la Cluj, 0-2 un 1-0 smuls in final, pe propriul teren, de Ion Gheorghe in meciul cu Jiul au accentuat nemultumirea conducerii steliste. Derbyul cu Sportul Studentesc din Regie, pierdut cu 1-0, a insemnat al 13-lea meci al lui Traian Ionescu la Steaua. Si ultimul. Pentru ca neintroducerea lui Iordanescu, golgeterul la zi al echipei, chiar daca acesta era disponibil, a starnit mania comandantului Ion Aurel. Puiu nu numai ca era liderul echipei, dar locuia si in acelasi bloc cu seful sau, motiv pentru care relatiile dintre cei doi erau apropiate. Interventia in forta a colonelului, care i-a impus antrenorului titularizarea lui Iordanescu, si rezultatele modeste l-au determinat pe Traian Ionescu sa plece de la echipa. Pentru Steaua se incheia o alta etapa cenusie la finele careia echipa ocupa locul 10, cu 13 puncte din tot atatea meciuri si golaveraj negativ.
Despartirea de Traian Ionescu avea sa fie anuntata abia in cronica meciului de la Brasov, din duminica urmatoare. Insemnarile lui Stelian Trandafirescu din "Sportul", dupa victoria gazdelor cu 2-1, se incheiau cu un "PS" jumatate explicativ, jumatate infierator: "Conducerea clubului Steaua ne-a informat ca, din motive cu totul neintemeiate, antrenorul Traian Ionescu a parasit conducerea tehnica a echipei inca din pregatirile pentru acest joc, formatia fiind insotita la Brasov de secundul sau, Nicolae Pantea". A doua zi, in acelasi ziar, inghesuita la rubrica de stiri, o noua notita anunta: "La cererea clubului Steaua, Consiliul National pentru Educatie Fizica si Sport a aprobat ca antrenorul federal Constantin Cernaianu sa asigure pregatirea echipei militare".

Domnia lui Traian Ionescu

Marcata de despartirea de cel putin patru piese de baza, Lita Dumitru, Costica Zamfir, Radu Troi si Iosif Vigu, Steaua a terminat campionatul '80-81' pe locul 4. O pozitie buna pana la urma, daca tinem cont ca la finele turului ocupa locul 10, iar dupa runda a 8-a era chiar penultima in clasament, la mica distanta de "lanterna rosie". FCM Galati. A fost o editie a cautarilor haotice, pe parcursul celor 34 de etape militarii ruland nu mai putin de 29 de jucatori. Enorm. "Practic, echipa s-a aflat intr-un permanent trial", a concluzionat in analiza de final ziaristul Paul Slavescu. "In multe cazuri, cei chemati sa debuteze la Steaua au fost alesi la intamplare si, de aceea, singurul lucru care s-a realizat a fost inconstanta".
In tot orizontul negru ce invaluise clubul dupa acest an in care trupa antrenata de Gheorghe Constantin nu prinsese un loc in Europa s-au strecurat insa si doua puncte albe. Nou-venitii in Ghencea, din retur, Stefan Iovan si Gabi Balint, s-au incadrat imediat in echipa, primul evoluand chiar in toate cele 17 meciuri din primavara. De altfel, amandoi au fost nominalizati de mai mult din jumatate dintre tehnicienii din prima liga intre revelatiile campionatului tocmai incheiat. Per total insa, clasarea mediocra a Stelei a nemultumit conducerea. Ministrul Olteanu, comandantul clubului, Ion Aurel, si seful sectiei de fotbal, colonelul Vasile Nanciu, au hotarat schimbarea antrenorilor. Pe banca tehnica a Stelei revenea Traian Ionescu, cel care-i fusese secund lui Gica Popescu intre 1950 si 1952 la CCA. La vremea respectiva, tehnicianul era foarte bine cotat. Castigase 5 titluri si doua Cupe cu Dinamo, calificase "nationala" de juniori pana in finala Campionatului European din 1960 si obtinuse titlul in Turcia cu Fenerbahce. Era un ferm, care nu agrea imixtiunile in cadrul echipei, avea idei la care tinea enorm si de care, uneori, se crampona chiar daca vedea ca nu rodesc. Venea insa cu mentalitatea invingatorului, declarand in ziarul "Sportul" din 29 iulie 1981 ca a acceptat propunerea de a antrena in Ghencea doar pentru locul 1. Interviul semnat de Mircea Tudoran era si prima informare a suporterilor despre noul antrenor, stire ce venea la mai bine de o luna dupa numirea oficiala.