martie 05, 2011

Dincolo de cuvinte


Nu am început niciodată ceva, fără să termin altceva, cursul gândurilor ce cad de-a valma ca niste stropi de ploaie agasanți ce nu mă lasă să respir.
Sunt parcă secat de amintiri, privind dintr-o existență searbădă toate acele lucruri care cândva mă făceau să privesc zâmbetul ca pe o parte vitală vieții. Ideile mă chinuiesc, trecutul melancolic se evaporă sub respirația unui viitor amenințător.
Vremurile se schimbă, nu mai există nici măcar nimicul care reușea într-un fel sa umple golul unei existențe cotidiene ce nu depașea niciodată sferele normalului, firește, cu toții, tânjim la glorie, la victorii răsunatoare asupra tuturor grijilor, însă ca să reușești îți trebuie ceva mai mult dcât minte și speranță.
Nu trebuie să crezi orbește în ceva, relativitatea faptelor iți demonstrează că va exista întotdeauna o doză de hazard și surpriză, nu mai poți fi sigur de nimic, acum ești, dar mai poți fi sigur că e așa peste cinci minute?
Am constatat cu stupoare că și prietenia este un concept ce nu face excepție de la regulă, poate că nu am făcut din asta un obiect de studiu, dar în timp vei afla că totul face parte dintr-o "piesă de teatru" cu final neașteptat. Trecutul a avut "prieteniile lui"; prezentul vine să le completeze dar viitorul le va spulbera pe toate, nemilos, ca un zeu suparat pe creația sa. Nu vă întrebati de ce...nu are rost, există doar două lucruri peste care nu se va așeza aversiunea vreunui dușman nevazut: dragostea și moartea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu