D'ale Carnavalului

Gigi Becali si-a dat din nou arama pe fata, dezvaluind ieri care au fost de fapt motivele reale ale despartirii de Victor Piturca. Faptul ca a incercat sa-i concedieze nepotii aflati in functii importante prin birourile de la Stadionul Ghencea, dar mai ales pentru ca ii lasase de inteles ca vreo trei ani trebuie sa uite de Steaua. Pana la urma nu este nicio mare descoperire faptul ca finantatorul Stelei nu accepta actele de subordonare.

Doar ca, prin declaratiile sale, Becali intareste ceea ce se stia: Steaua nu mai este demult a stelistilor ci este doar afacerea familiei sale. In atari conditii, este imposibil sa mai fi atat de naiv incat sa crezi ca latifundiarul din Pipera ar putea renunta vreodata la jucaria ce i-a incaput pe mana in cel mai nefericit moment din istoria clubului din Bulevardul Ghencea.

Nu exista, probabil, in acest moment vreo umilinta mai mare pentru cei care iubesc si respecta culorile "ros-albastre" decat sa inghita si, mai ales, sa suporte ineptiile debitate de cele mai multe ori cu seninatate de catre Gigi Becali. Asadar, cel mai galonat club din fotbalul romanesc a ajuns doar o afacere de familie. Fara stralucirea de altadata, Steaua s-a scufundat nu numai in mediocritate, ba chiar in ridicol. Cand spui Steaua nu te mai gandesti niciodata la gloriile adevarate precum Lacatus, Hagi, Piturca, Ienei, Tudorel Stoica, Balint, Iordanescu, Bumbescu sau Belodedici.

Astazi, cand pronunti numele echipei din Bulevardul Ghencea, gandul iti zboara la Gigi Becali, la Virgil, la Mache, la o loja unde se mananca branza si se bea sampanie, la frustrarea si nebunia suporterilor care ajung sa-I doreasca pana si moartea patronului ca pe o izbavire sau o ultima sansa. Acesta este rezultatul final al celei mai urate infrangeri din istoria Stelei. Asa se intampla cand transformi un brand intr-o afacere falimentara de familie. Asa se intampla cand singurul lucru pe care il ai in fata se rezuma doar la miile de euro pe care le scoti cu nesimtire din buzunar si le arati spre camerele de luat vederi. Asa se intampla cand vorbesti despre fotbal doar din scaunul de la Palat, sfidand milioanele de suporteri saraci ai Stelei. Gigi Becali a demonstrat ca in viata totul se poate cumpara. Inclusiv lucrurile sfinte, intangibile pana in momentul in care el a obtinut actiunile majoritare ale clubului din Ghencea. Sfidand tot ce se putea sfida, latifundiarul din Pipera a ucis Steaua. I-a ucis spiritul, i-a daramat locul din inima fanilor. Totul doar pentru faptul ca singurul care trebuie sa conteze este el. Ilie Dumitrescu trebuie plans in acest moment.

A venit de fapt sa asiste la ultimele zbateri ale unui muribund. Sau, mai degraba, sa-i curme suferinta, infigandu-i un ultim pumnal in inima. Lacrimile suporterilor n-au insemnat nimic. Iar acest nimic se adanceste, atata vreme cat nici macar oamenii care au trait cel mai frumos mariaj cu brandul care se pregateste sa moara, n-au reusit sa-l faca sa inteleaga un lucru elementar: acela ca este dureroasa clipa revederii cu cel ucis de propriul tau cutit!

Dezamagit

Cand vad ca viata asta, trece pe langa mine mai ceva ca "sageata albastra" prin Gara de Nord imi vine sa imi i-au campii de suparare, de frustrare, de dezamagire si toate sentimentele astea care nu fac decat sa te distruga psihic. Da! Ma doare, ma doare sufletul, am o durere imensa in suflet, cand vad ca nu am cui spune o vorba buna, cand nu am de la cine primi un alint atunci cand te doare ceva, cand nu ai pe cine suna sa intrebi: "ce face iubita mea? Esti bine? Esti ok?", te doare cand te simti neputincios, atunci cand nu poti gasi vreun raspuns, de ce ti se intampla tie toate astea? care esti un model poate din punct de vedere moral, chiar m-am nascut un tip refuzat?, sau poate si la nastere era cat pe ce sa fiu refuzat, mai sti?!.
Nu vorbesc prostii, stiu cata suferinta am in inima, si stiu ca nimeni, nici un prieten de pe aceasta lumea nu ti-o poate lua, trebuie sa zambesti protocolar, sa faci pe altii sa zambeasca, dar sti ca oricat s-ar stradui cineva din anturajul tau, nu iti poate alunga singuratatea din inima. Vorbeste durerea din mine, nu mai vorbeste tipul vertical din mine, greselile gramaticale parca nu mai tin cont de mine, ma simt singur, intr-o lume in care, daca ai bani multi, daca esti un tip "cool", cu muschi, poti avea aproape orice femeie la picioare, de ce sa fie asa lumea cladita, chiar nici o fata nu mai tine cont si de calitatea morala a unui om, totul sa conteze la exterior? Se pare ca pentru multe persoane da, chiar daca nu o recunosc, stiu ca asa e. E un sentiment frustrant, sa te duci la o filmare, unde sunt in jur de 500 de persoane, printre care nu exagerez, aproape toti sa fie cu persoana iubita alaturi, sa-i vezi parca ca nu-i apasa nimic si ca sunt doar ei acolo in lumea lor, e frustrant sa vezi in metrou, fete frumoase care "flirteaza" cu "cocalari" frumosi, frumosi de ce? ca au un corp de invidiat, si te gandesti ca au cam tot ce isi doresc, iar tu alergi dupa o fericire efemera, care daca ea exista, stie sa se ascunda foarte bine de tine, sa fuga chiar. Sa traiesti mereu cu speranta, ca o sa fie bine, sa te uiti mereu, peste tot in speranta ca poate apare acea persoana care sa iti aduca soarele in suflet, fie si daca te pleci sa cumperi paine, te uiti, incerci sa observi o sclipire, o aureola, orice poate sa iti atraga atentia si sa iti hraneasca speranta de mai bine. Nu doresc nimanui niciodata, sa fie refuzat de destin, si sa traiasca doar cu speranta, si sa se simta frustrat ca nu stie de ce i se intampla toate acestea. Imi vine sa urlu de durere, sa plang, sa ma scufund in intuneric, sa uit de tot, nu inteleg de ce sunt refuzat si ocolit, oare ce pacate platesc? Sau ale cui?....