Dezamagit

Cand vad ca viata asta, trece pe langa mine mai ceva ca "sageata albastra" prin Gara de Nord imi vine sa imi i-au campii de suparare, de frustrare, de dezamagire si toate sentimentele astea care nu fac decat sa te distruga psihic. Da! Ma doare, ma doare sufletul, am o durere imensa in suflet, cand vad ca nu am cui spune o vorba buna, cand nu am de la cine primi un alint atunci cand te doare ceva, cand nu ai pe cine suna sa intrebi: "ce face iubita mea? Esti bine? Esti ok?", te doare cand te simti neputincios, atunci cand nu poti gasi vreun raspuns, de ce ti se intampla tie toate astea? care esti un model poate din punct de vedere moral, chiar m-am nascut un tip refuzat?, sau poate si la nastere era cat pe ce sa fiu refuzat, mai sti?!.
Nu vorbesc prostii, stiu cata suferinta am in inima, si stiu ca nimeni, nici un prieten de pe aceasta lumea nu ti-o poate lua, trebuie sa zambesti protocolar, sa faci pe altii sa zambeasca, dar sti ca oricat s-ar stradui cineva din anturajul tau, nu iti poate alunga singuratatea din inima. Vorbeste durerea din mine, nu mai vorbeste tipul vertical din mine, greselile gramaticale parca nu mai tin cont de mine, ma simt singur, intr-o lume in care, daca ai bani multi, daca esti un tip "cool", cu muschi, poti avea aproape orice femeie la picioare, de ce sa fie asa lumea cladita, chiar nici o fata nu mai tine cont si de calitatea morala a unui om, totul sa conteze la exterior? Se pare ca pentru multe persoane da, chiar daca nu o recunosc, stiu ca asa e. E un sentiment frustrant, sa te duci la o filmare, unde sunt in jur de 500 de persoane, printre care nu exagerez, aproape toti sa fie cu persoana iubita alaturi, sa-i vezi parca ca nu-i apasa nimic si ca sunt doar ei acolo in lumea lor, e frustrant sa vezi in metrou, fete frumoase care "flirteaza" cu "cocalari" frumosi, frumosi de ce? ca au un corp de invidiat, si te gandesti ca au cam tot ce isi doresc, iar tu alergi dupa o fericire efemera, care daca ea exista, stie sa se ascunda foarte bine de tine, sa fuga chiar. Sa traiesti mereu cu speranta, ca o sa fie bine, sa te uiti mereu, peste tot in speranta ca poate apare acea persoana care sa iti aduca soarele in suflet, fie si daca te pleci sa cumperi paine, te uiti, incerci sa observi o sclipire, o aureola, orice poate sa iti atraga atentia si sa iti hraneasca speranta de mai bine. Nu doresc nimanui niciodata, sa fie refuzat de destin, si sa traiasca doar cu speranta, si sa se simta frustrat ca nu stie de ce i se intampla toate acestea. Imi vine sa urlu de durere, sa plang, sa ma scufund in intuneric, sa uit de tot, nu inteleg de ce sunt refuzat si ocolit, oare ce pacate platesc? Sau ale cui?....

Singuratate

Ma simt mai singur ca niciodata, chiar ma uitam azi intamplator prin toata lista mea de messenger, doar o privire fugitiva mi-a fost de ajuns, sa imi fac o idee generala despre starea de spirit a tuturor persoanelor cu care vorbesc. Cam toti par mai mult sau mai putin fericiti, nu asta conteaza ci faptul ca am vazut la 99% din ei poze cu cineva drag lor, iubit/iubita s.a, ceea ce nu a fost un moment potrivit pentru mine, care m-a prins din nou intr-un moment din ala de deznadejde, in care esti apasat de timp si de ghinion si te intrebi cand o sa scapi de starea asta nenorocita. Fiecare e mai mult sau mai putin egoist, vreau sa spun si in sens pozitiv si in sens negativ, am "scapat" de la o vreme, observ, din a rezolva problemele sentimentale ale altora, iar cand le rezolvam, primeam "bonus", citez: "Lasa ca o sa iti gasesti si tu pe cineva potrivit pentru tine" asta da incurajare, mai ales in niste momente delicate, ce pot sa spun, intr-adevar te ung pe suflet de nu te vezi.
Problema e alta oricat de mult as vorbi eu, nu acuz pe nimeni, ci doar poate pe Mama Natura, ca nu m-a facut mai frumos, mai destept decat sunt, asa poate se inghesuiau "pitipoancele" la mine, doamne-fereste! n-am nevoie de ele, si nu vreau sa am de a face cu ele, insa inca mai am speranta ca voi gasi sentimentul acela pretios care il caut de atata timp mai ceva ca o piara filosofala. Am multi prieteni, insa, e greu ca vreunu din ei sa te scoata din starea asta de nostalgie si durere cronica, mai ales cand aproape toti, nici nu au cum sa te inteleaga atata timp cat ei sunt fericiti si au pe cineva de care sunt atasati. Totul e o loterie, poate inca n-am tras lozul castigator, dar tot asa de bine, pot sa am ghinionul sa nu il trag niciodata, nu cu toti suntem "Ogica" in dragoste, ca in bani nu am nevoie.
Imi trebuie o noua motivatie pentru a lua de la inceput totul din nou si pentru a a avea din nou forta de a reusi ceva, daca nu, ma voi aprofunda in munca, toata viata mea si voi ignora cu dezavarsire iubirea, acest sentiment care pentru mine e ca o "Fata Morgana" cand crezi ca te apropii de ea, ea se indeparteaza tot mai mult, stiu ca nu ma intelegeti si in incheiere, vroiam sa ascultati o melodie, care poate va descoperi macar 5% din starea groaznica de spirit pe care o am.