O zi sacra !

De fiecare data cand ma duc la biblioteca, imi propun sa nu o mai i-au acasa cu mine la propriu, desi imi doresc sa caut cateva titluri, pana nu plec cu sacul plin de carti acasa nu ma las. Desi ajung cu 4-5 ore inainte de inchidere, tot am senzatia ca nu am timp sa imi caut ce vreau. De altfel ziua cand ajung la "Liviu Rebreanu" trebuie sa fie mereu una sacra, chibzuind timpul cu lingurita pentru alte activitati, doar sa ajung acolo si sa fiu in lumea mea, analizand  autorii, genurile literare dar mai ales actiunea si timpul in care se prezinta actiunea cartilor.

Nu am pretentia sa fiu un critic literar, dar am ajuns sa imi dau seama doar citind cateva fraze daca o carte, este valoroasa sau nu. Mare mi-a fost surpriza sa constat zilele astea ca au primit autori si titluri noi de carte, imi doream de mult sa il lecturez pe Aleksandr Soljienitin si celebrele sale romane in care descrie cu mare rafinament iadul lagarelor de concentrare staliniste, acolo unde insusi autorul a avut parte de o experienta nefericita.

"Arhipelagul Gulag", "Primul Cerc" sau "Pavilionul Cancerosilor sunt carti ce nu au voie sa lipseasca din biblioteca nici unui om ce adora lectura. Asa ca va urez  la cat mai multa racoare sa aveti parte, doar asa puteti savura in tihna aceste capodopere.

Ce este Timpul?

Timpul - singura unealta divina, ce ne-a fost data de Zei, sa ne putem masura ignisifianta existenta - nu face decat sa ne domine de la un capat la celalat al vietii. Nu putem schimba asta si nici explica de ce, inca din cele mai vehi epoci, cei mai intelepti dintre noi au incercat sa caute o definitie si o explicatie cat de cat rezonabila a mecanismului acestei "masinarii" grandioase. Pana acum doar marele ganditor si om de stiinta, Albert Einstein a reusit sa faca o conexiune intre timp si spatiul din care facem parte, ca fiind o singura "entitate".
Celebra sa teorie a demonstrat ca timpul este relativ si ca depinde de miscare si gravitatie. Dar a avut timpul un inceput? Va ajunge oare la un sfarsit? De ce se scurge intr-o singura directie? Intrebari ce au tulburat mintea umana din vremuri imemoriale.
Astazi la inceputul secolului al 21-lea, majoritatea fizicienilor sunt convinsi ca acceptia comuna a timpului care se scurge ireversibil, zi de zi, este complet gresita si ca, in curand, vom avea instrumentele teoretice si practice necesare descoperirii adevaratei naturi a timpului, o natura mult mai subtila si mai complexa decat ceea ce banuiam.
Timpul este anonimul care ne aluneca printre degete, luand cu el intreaga noastra existenta. Fiecare stie ce este timpul deoarece il simte cum trece – acesta este, probabil, cel dintai aspect al experientei umane.
La fel de adevarat este insa ca aceasta trecere este perceputa diferit de catre fiecare individ. Timpul psihologic nu este la fel de obiectiv ca timpul fizic. Albert Einstein spunea ca „o ora petrecuta in compania unei fete dragute trece mult mai repede decat o ora petrecuta pe scaunul unui dentist.“ Poate ca de aceea au aparut ceasurile – modul stiintific de a masura timpul obiectiv, in afara trairilor personale. Acum cateva sute de ani, oamenii presupuneau ca timpul si spatiul sunt pur si simplu date de Dumnezeu. Sf. Augustin din Hippo a remarcat faptul ca „incercarea de a defini timpul se manifesta prin insiruirea unor cuvinte ce se vor pierde fara a reusi, insa, sa contureze un portret al acestuia.“.
Timpul curge cu atat mai incet, cu cat gravitatia este mai mare. Acest fenomen poate fi demonstrat daca punem ceasuri in rachete sau daca, de exemplu, masuram frecventa vibratiilor din timpul exploziei unei cladiri, la baza si la varful acesteia. Pe Terra, acest efect este minuscul, dar daca ne-am apropia de o gaura neagra, timpul ar deveni din ce in ce mai greoi, pana cand, la intrarea in aceasta, ar ingheta cu totul. Se pare ca in interiorul gaurii negre se afla punctul fara intoarcere, eternitatea, timpul fara de timp si spatiul fara de spatiu.
Alta ambiguitate e aceea ca, din moment ce timpul este diferit pentru observatori diferiti, notiunile de „acum“ sau de „prezent universal“ nu mai au nici un sens. In viata de zi cu zi, impartim timpul in trecut, prezent si viitor, dar acestea sunt doar niste etichete menite sa ne puna ordine in viata. Din punctul de vedere al fizicii moderne, in loc de a spune ca „doar timpul prezent este real, pentru ca se intampla acum“, mai corect ar fi sa ne gandim la toate evenimentele din trecut si viitor ca si cum s-ar petrece acum.
In esenta este greu sa ne batem cu ceva atat de abstract apropiat mai mult de divinitatate decat de stiinta, momentan raspunsul depaseste puterea noastra de intelegere, dar am feelingul ca intr-o zi principalul mister al existentei umane va fi elucidat...si pana atunci, totusi, ce este Timpul?

Iubirea ( idei din creion)

Intotdeauna am crezut ca iubirea - acel "Charon" care ne indruma ca o forta nebanuita spre sensul vietii noastre - este intotdeauna prezenta acolo unde trebuie, ca un sextant vital oricarui marinar ce strabate o mare necunoscuta.
Si spun ca am crezut, pentru ca pe zi ce trece, descopar contrariul, o lume guvernata de rau, singuratate si mai ales de EGOISM. Nu cred ca rationalul ne ajuta pe multi dintre noi, degeaba ne numim fiinte rationale daca suntem dominati copios de aceste lucruri ce nu au nici o legatatura cu iubirea, divinitatea si implicit rationalul. A iubi inseamna a exista, a creea, si atunci cum avand acest privilegiu lasat mostenire de catre zei, nu suntem stare sa avem grija ca existenta noastra sa fie sub tutela dragostei. Cauzele sunt enorm de multe, nici macar Octavian Paler nu a reusit sa le sintetizeze in cartile sale, desi intotdeauna am fost fascinat de "Viata pe un peron" o capodopera a literaturii romanesti.

Vad cum totul se naruie, lumea aceasta care se clatina ca o frunza in bataia vantului, nu mai are puterea sa respire dragostea, sa faca un bine, sa se minuneze de natura care i-a dat viata, sa creada ca totul are un scop si ca Dumnezeu nu da cu zarurile. "Voi ce intraţi, lasati orice speranta" dupa cum spunea Dante in principala sa creatie " Divina Comedie"- nu face altceva decat sa exprime cu maiestrie, iadul asta din care facem parte.




Lasa natura sa iti vorbeasca, si iubirea sa te inconjoare, iubeste si creeaza, Marele Dirijor te va rasplati.

                                                     Iubire

Iubire - lac în care
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
- pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul. ( Aleksander Nawrocki - Lirica poloneza)

Un scurt prolog

Am spus cu ceva timp in urma ca voi muta adresa blogului si voi schimba putin si formatul, din lipsa timpului dar mai ales a comoditatii am hotarat sa raman tot aici.
Pe zi ce trece sunt tot mai scarbit de presa romaneasca, in cadrul ei general, de oamenii care scriu la comanda, de cei care din compromis au facut o sacralitate, dar cel mai mult ma dezamageste lipsa obiectivitatii, stiu nimeni nu e obiectiv, dar trebuie sa invatam sa nu ne lasam orbiti de subiectivism, cu totii imi stiti pasiunile, dar nu toata lumea le respecta, e un lucru ce tine de educatie pana la urma, cu siguranta ca respectul daca nu il inveti, nici nu o sa il dobandesti vreodata.
Nu sunt mai catolic decat Papa, dar cu siguranta ca ma voi lupta sa schimb niste lucruri si mentalitati defectuoase. Fac si o promisiune cititorilor, ca voi incerca sa fiu mai "comercial" decat pana acum. Mi s-a reprosat de multe ori ca nu abordez multe teme "comerciale", am crezut ca nu e cazul sa repet sa ceea ce tot vad in jurul meu,dar o voi face in stilul meu caracteristic.
Va multumesc pt sustinere si pentru mesajele lasate pe Facebook.

O scurta analiza

Desi am incercat sa imi las subiectivitatea alaturi de formatia mea favorita doar in suflet, acolo unde isi va avea locul etern, am fost rugat insistent de prietenii mei in ultima perioada sa fac o analiza a asa numitelor "probleme" de care a suferit si inca pare sa sufere Barcelona in meciurile din deplasare. Desigur ca orice echipa care a intrat deja in istorie cu un stil inconfundabil si dupa atatea trofee castigate, e normal, pe undeva, sa dispara motivatia mai ales cu echipele mici din prima liga spaniola, care se mobilizeaza exemplar atunci cand joaca cu cea mai buna echipa din lume. Despre arbitri nu voi discuta, voi respecta mentalitatea Institutiei catalane de a nu vorbi despre asemenea 'balcanisme" ce oricum nu isi i-au rostul.
Principala problema cu care s-a confruntat echipa in acest sezon a fost la capitolul omogenitate, Barca a avut mult de furca cu accidentarile jucatorilor de baza, suferite in mare parte din cauza uzurii numarului mare de meciuri si a gradului ridicat de intensitate cu care s-a jucat fiecare partida. O alta problema ce deriva din lipsa omogenitatii- lucru care a si facut-o pe Barca o echipa atat de invincibila - este schimbarea deasa a modulului tactic, obligata pe de o parte de ce spuneam mai devreme dar mai ales a inovatiilor antrenorului Pep Guardiola, acel 3-4-3 care nu e deloc rau dar necesita ceva timp de pus in aplicare, mai ales pe faza de recuperare, unde mingea nu mai este "confiscata" in 6 secunde de la adversari.
Si in final voi vorbi despre o oboseala mentala a lui Messi & Co, care este una normala dupa atatia ani de concentrare si o pauza redusa, este nevoie de un mic "refresh" de care sunt sigur ca antrenorul nascut in Santpedor va sti sa aiba grija. Ce face si mai dificila aceasta perioada este si "scaderea motoarelor" in lunile de iarna, pentru acumulare atat de necesara finalului de sezon, acumulare ce a accentuat aceste inexactitati a echipei in deplasare.

"Iarna pe ulita"

Intotdeauna avem rol de sparring partner cand e vorba sa ne luam la tranta cu Mama Natura, care, indiferent cat de mult ne pregatim ne va zdrobi cu un KO, inca din prima runda. Asa s-a intamplat si iarna aceasta si asa va fi mereu, intotdeauna ne vom cauta scuze insipide si vom face matanii doar-doar mania divina isi va revarsa urgia si catre alti oropsiti.
Aici sunt banii dvs - mult recunoscuta maxima basesciana- ramasa in mentalul colectiv de 15 ani incoace, ne rade in fata mai machiavelic ca niciodata. Totii banii alocati pentru dezapezirea drumurilor se indreapta inghititi de o gaura neagra, fara a avea un efect concret in cotidian. Am ajuns sa cheltuim dublu fara nici o acoperire, fata de o tara nordica, unde acest anotimp capricios isi arata cu adevarat coltii in toata splendoarea sa, acolo unde chiar eficienta si promptitudinea autoritatilor locale este una cu adevarat laudabila.
Fireste ca nimic nu va aduce mult dorita normalitate, vom astepta din nou vremea buna sau vreo dispozitie de la FMI, ca tot jucam dupa cum ne canta colosul financiar. Vom scoate fiecare lopata din dotare si vom iesi la munca patriotica, ca tot ne face - inca in functiune - presedintele tarii, un popor de lenesi, romanul are multe defecte dar nu-i va lipsi niciodata rabdarea si speranta. Va muri cu ideea ca macar urmasii acestuia vor trai intr-o tara unde macar hotia si puincurismul vor fi niste lucruri de care sa ne amintim vag.

Nostalgie

Situatia dezastruoasa a fotbalului romanesc face parte dintr-un mare "puzzle" de probleme cu care se confrunta aceasta minunata tarisoara. Nu spun ceva iesit din comun, ba chiar totul face parte din banalul cu care se loveste vrand-nevrand fiecare cetatean al Romaniei post-decembriste.
Ca spatiul carpato-danubiano-pontic este plin de complexe si teorii ale conspiratiei, iarasi face parte din natura noastra. Vorba lui Robert Nita - traim vesnic cu ideea "ca suntem buni dar nu ne vede nimeni" - fie vorba intre noi chiar avem multe momente in care obisnuitul optimism balcanic isi face de cap cu o nonsalanta dezarmanta. Daca echipele romanesti nu intalnesc Barcelona sau Real Madrid, avem sanse cu oricine, ba chiar suntem convinsi ca vom matura pe jos cu oricare adversar, speriat doar de gandul ca va veni sa joace pe fostul teritoriu al lui Dracula.
In sinea noastra, traim din amintiri, suntem dependenti de "aparatul" nostalgiei, respirand clipele cand reprezentam ceva in fotbalul mondial, momentele cand Hagi ne facea sa respiram aerul rarefiat la inaltimea unui loc 3 in lume, sau cand Steaua pe fondul privirilor incurcate ai "politrucilor" de trista amintire, se incununa cu succes la Sevilla, regina a Europei, intr-o finala de vis cu Barcelona.
Viitorul nu are ce sa ne invete, nici macar prezentul, fotbalul romanesc inca soarbe cu aceeasi placere din trecutul glorios, ca un batran conte ce se bucura de nobletea vinului si a singuratatii sale, traind in lumea sa.