iulie 05, 2012

Copilaria, singurul paradis pierdut!

Fiecare dintre noi are privilegiul sa isi traiasca propriul "paradis" temporar, acea stare in care timpul pare doar un supus si este doar la dispozitia noastra. Desigur, vorbeam despre copilarie, perioada aceea in care ne dorim sa tina o vesnicie, cum insusi natura are un sfarsit, nimeni nu scapa de trecerea ireversibila a timpului. Dar oare mai stim sa ne bucuram de copilarie?

Aici a fost dintotdeauna un "razboi rece" purtat intre generatii la randul, fiecare aducand argumente pro sau contra. Cu totii am avut bucuriile noastre unice cand am fost copii, pana la urma este normal, tine de unicitatea noastra ca persoane, sa vada lucrurile in forme diferite, tinand cont de personalitatea si educatia fiecaruia, dar oare e mai bine acum pentru un copil sa se bucure? cand totul este tehnologizat, cand totul tinde sa se transforme intr-un tot robotizat? sau era mai bine cand societatea parea mai romantica?

Greu de spus, omul intotdeauna va face comparatii, natura umana are obiceiul sa compare, poate asta este greseala, nu cred ca se poate gandi astfel: " Ca, pe vremea mea, copilaria era altceva", fiecare vom spune asta, penntru ca totul se schimba, natura se schimba, mentalitatile oamenilor se schimba si atunci cand un lucru devine trecut, nu mai poate fi valabil si pentru prezent, pentru oameni trecutul, aminteste ca ne apropiem de clipa cand vom merge in marele Necunoscut sau in Singuratatea absoluta, si asta ne induce o stare de anxietate.

Copii din ziua de azi fac aceeasi greseala pe care o facem cu totii, nu stiu sa pretuiasca clipele prezente, lipsirea oricarei responsabilitati si griji, dar regretul va face "curatenie" mai tarziu ca in vietile tuturor, ma bucur foarte mult sa mai ascult sub geam inca copilasi care se roaga de mama lor sa-i mai lase la joaca, sa-i vad cu o pasiune arzatoare cum isi desfasoara jocurile copilaresti, ori cartierul meu a ramas inca cu mentalitati de "old school" ori chiar lumea asta inca mai are in ADN acel romantism necesar fiintei umane. Nu stiu, o sa mai studiez aceasta problema, mi-ar place sa cred ca inca societatea in care traim nu a fost atinsa in totalitate de globalizare, desi privesc ciudat sa vad copii cu Iphone in mana si pe o parte prichindei ce se joaca "Tara, tara, vrem ostasi!"





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu