Manevrea aducerii lui Ilie Ceausescu

"Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!", isi spuse Olteanu dupa ce se desparti de Alecsandrescu. "Asta o sa ia si pielea de pe mine. Fir-ar al dracu' de fotbal...". Olteanu trebuia sa gaseasca metode sa suplimenteze castigurile fotbalistilor pentru a putea face performanta. Sacul nu era insa fara fund. Putea sa mai ia de la celelalate sectii, dar acelea aveau performante. "Cum sa tai din bugetul handbalului, cand aia merg in finale de cupe europene?". Asa s-a ajuns la ideea folosirii banilor negri. Ministrul insa era un om istet. Chiar alunecos daca situatia o cerea. Asa ca, pentru a supralicita, avea nevoie de un spate. De cineva pe care, la o adica, sa-l arunce la inaintare. Iar ideea nu intarzia sa apara. "Ceausescu m-a intrebat ce mai fac cu echipa aia, Ceausescu o sa ma scoata, chiar daca tot eu o sa rezolv toate problemele", isi spuse Olteanu cand se hotari sa-l aduca langa club pe Ilie, fratele sefului statului. Stia ca e un taranoi cu cateva clase, ca nu putea sa vorbeasca decat rastindu-se, ca nu-l prea ducea capul, dar daca tot ajunsese general, de ce sa nu si-l apropie?
Seful Consiliului Politic Superior al Armatei era generalul Ghenoiu. Acesta era locul care i se pregatea lui Ilie. Pe linie politica, organismul respectiv avea in subordine si clubul. In plus, mai marele CPSA devenea automat adjunctul ministrului. Cu alte cuvinte Olteanu isi lua un scut cu nume care-i era, pe deasupra, subordonat. Miscarea a fost gandita indelung, iar la momentul potrivit generalul Ghenoiu a fost detasat ca sef al Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport. In locul lui, la CPSA, se instala Ilie Ceausescu

Ce oferea Steaua?

"Tovarase ministru, trebuie neaparat sa ne organizam", deschise "Sfinxul" discutia. "In ce sens?", intreaba usor iritat Olteanu. "Tovarase ministru, chiar daca o sa va suparati, vreau sa va spun ca Steaua nu este nici pe departe cel mai bogat club din Romania. Ma refer la conditiile oferite. Va dau un exemplu. Dumneavoastra stiti pe ce prima joaca echipele muncitoresti? Pe 5-6 mii de lei, in vreme ce baietii nostri...". "Ce vrei sa spui, tovarase Alecsandrescu? Ca noi nu asiguram tot ce e mai bun pentru performanta? Atata putem, domne, iar eu nu incalc legea". "Nici nu va cer, dar hai sa analizam problema in ansamblul ei".
Timp de aproape 6 ore, fata in fata, cei doi au despicat firul in patru. Au inceput cu bugetul. Clubul Sportiv al Armatei Steaua, din care facea parte si sectia de fotbal, avea 3 izvoare de finantare. Primul era cota alocata de la Ministerul Apararii pentru "pregatirea fizica a armatei", al doilea de la CNEFS, iar al treilea provenea din cotizatiile benevole ale cadrelor militare. "Chiar benevole?". il intreba Alecsandrescu pe Olteanu. "Domne, nu este fixat un anumit procent. Fiecare da cat vrea. Unii tin cu Steaua si pun 25, chiar 30 de lei. Altii mai putin. Banii astia sunt trecuti pe statul de plata intr-o rubrica speciala. Iti dai seama ca daca intr-o companie sunt 20 care dau din placere, celorlalti 10 nu le convine ca in dreptul lor sa nu fie trecut nimic. Si atunci se inscriu si ei cu 5 lei, asa, sa nu cada prost in ochii comandantului. Dar sa stii ca sunt multi care nu dau si nu patesc nimic, pentru ca, repet, cotizatia e benevola". Fondul rezultat din colecta se impartea pe cele 21 de sectii ale clubului. Mai tarziu, o data cu saltul fotbalului, procentul se va modifica simtitor in favoarea sportului rege.
In ceea ce priveste salariul, toti sportivii clubului, deci si fotbalistii, erau platiti pe un stat care fusese botezat "K". Documentul nu era vreun secret militar, ci numai o delimitare clara intre cei ce veneau zi de zi la serviciu si sportivi, care doar isi ridicau banii. Acestia erau repartizati la diferite unitati militare din oras si incadrati conform gradului pe care il aveau. Cum insa functia a batut intodeauna gradul, pentru fotbalisti se gaseau posturi care sa le impinga salariul catre maximumul plajei legale. Cu alte cuvinte daca X era locotenent, el putea primi intre 2.200 si 4.500 de lei. Gasindu-i-se o functie mai importanta, el salta spre cota superioara, putand avea un salariu chiar mai mare ca al unui capitan.
Daca din punctul de vedere al remunerarii Steaua nu era vreo mina de aur, ea pastra destule atuuri pentru a convinge jucatorii sa se transfere. Iar Olteanu stia bine asta. "Ioane, cum sa nu vina astia la noi? Stiu ca daca intra in Armata sunt rezolvati pentru toata viata. Gradul creste, pozitia in societate este importanta, iar soliditatea institutiei noastre le creeaza o anumita liniste a zilei de maine. In plus, noi le dam repartitie de apartament, chiar cu posibilitatea de a-l cumpara in timp, celor buni le rezolvam aprobari pentru a-si achizitiona cu prioritate o Dacie sau un ARO, uite, au aparut si televizoarele astea color. Pai, daca astia cumpara o Dacie peste rand cu 70.000 de lei, nu o vand ei imediat cu o suta si ceva? Ia uite cum fac rost dintr-un foc de cateva zeci de mii de lei bune. Nu mai vorbesc de ARO. Mai fac si cate un turneu pe afara, mai cumpara un video pe care-l valorifica aici..." "Numai sa ne lase Dinamo, il intrerupse Alecsandrescu, ca la vama astia sunt specialisti in sicane. Ei trec cu baxuri de toate alea, iar pe noi ne cauta si-n fund", "Lasa, ma, ca discutam si o rezolvam. Avem si noi armele noastre daca ne fac magarii".
Dupa ce si-a fixat bine in cap bornele financiar-sociale ale statutului fotbalistului stelist, Alecsandrescu a trecut la dezbaterea modalitatilor de transfer. Sau de racolare, daca folosim terminologia de atunci. Din acest punct de vedere, Steaua avea un avantaj, dat chiar de regulamentul de transferari, care, la punctul 4, stipula ca: "Jucatorii de fotbal incorporati pentru satisfacerea stagiului militar (...) se pot transfera numai pe perioada stagiului militar. (...) Jucatorii incorporati revin, dupa terminarea stagiului, la cluburile sportive de origine". Deci, "ros-albastrii", ca si cei de la Dinamo si, mai tarziu, Victoria, puteau legitima orice fotbalist aflat la varsta armatei, fara acordul clubului de origine, dar cu conditia sa-l cedeze la finele stagiului. De o prevedere asemanatoare beneficiau si cluburile studentesti. Universitatea Craiova, Sportul Studentesc, Politehnica Timisoara, Politehnica Iasi aveau posibilitatea legala sa transfere fara acordul clubului de origine orice fotbalist care intra la facultate. Si, spre deosebire de formatiile militare, il puteau tine fara probleme pe toata perioada studiilor. Adica de la 3 ani in sus, pana-si termina omul studiile, nu un an si 4 luni cat dura satisfacerea stagiului militar. Nu peste mult timp, Steaua va ataca si ultimul bastion necucerit, cel al studiilor superioare. Din 1983, la insistentele lui Alecsandrescu, care avea nevoie de inca o parghie de "racolare" a fotbalistilor, toti sportivii care doreau se puteau inscrie la Academia Militara Tehnica.
To din acea perioada au inceput si manevrele de producere a banilor negri. Steaua nu putea ramane in urma celorlalte competitoare care-si facusera un obicei din acest lucru. Metodele erau diferite. O sursa erau spectacolele de divertisment, unde lumea ca la urs ca sa-i vada jucand pe Nicu Constantin, Puiu Calinescu, Jean Constantin si alte nume mari ale "estradei" romanesti. Desi stadionul era plin, clubul nu declara decat jumatate din biletele vandute, restul sumei intrand ilegal in fisetele din Ghencea. Alta parghie erau soldatii care lucrau in santierul de la Casa Poporului. Steaua oferea gratuit 3.000 sau 4.000 de locuri la un meci drept premiere pentru munca depusa, dar biletele erau platite de firma constructoare, iar banii reveneau innegriti la club. Din ei se vor putea achita primele suplimentare pe care Olteanu, invatat de Alecsandrescu, avea sa le ofere jucatorilor la meciurile mai importante.

Inscaunarea "Sfinxului"

"Hai, Ioane, ca te lasi cam greu!". La aparitia lui Alecsandrescu, Ion Aurel se ridica in picioare, ii stranse mana si-l pofti sa ia loc. "Tovarase comandant, am zis sa pornesc noua activitate chiar de la inceputul anului. Cred ca asa e mai bine. Am aranjat totul la Federatie, iar de azi sunt al dumneavoastra". "Ioane, e de treaba aici. Iar am avut un campionat prost, la titlu nu putem sa ne mai gandim, iar sansele de a prinde o cupa europeana sunt aproape nule. Trebuie sa reconstruim totul pentru la anul". Alecsandrescu ceru permisiunea sa-si aprinda o tigara. "Tovarase Aurel, mai e in joc si Cupa. Steaua e specialista la acest capitol. Si pe vremea mea, si mai incoace, cand nu ne-a iesit in campionat am rezolvat-o pe partea Cupei. Nu degeaba suntem recordmeni cu 13 trofee cucerite". "Ai dreptate, Ioane, dar simt eu ca nu merge. Lotul e cam subtire si daca n-ar fi Iordanescu asta nu stiu unde ne-am fi gasit acum. Eu zic ca trebuie sa mai racolam niste jucatori". "Tovarase comandant, in princpiu aveti dreptate, dar nu trebuie sa ne grabim. Reconstructia unei echipe se face in cativa ani. Din fondul de jucatori care se ruleaza intr-o pauza competitionala nu raman decat maximum zece la suta. Uitati-va si dumneavoastra la lotul nostru! Ii las la o parte pe Iordache, Anghelini, Sames, Florin Marin, Iordanescu. Ei fac parte din generatia veche si nu vor mai putea prinde noua trupa. Treptat, se vor retrage. Singurul care ar mai putea-o face e Tudorel Stoica. Iar din urma cine vine? Va spun eu, daca sunt trei sau patru. Balint, Iovan, Majearu, poate Minea. Altii nu vad".
Pentru Ion Aurel datele problemei se cam schimbasera dupa prima discutie cu noul sef al sectiei de fotbal. In ciuda renumelui de om de fotbal, Alecsandrescu nu era totusi Mafalda. Nu putea sa falfaie bagheta magica peste capetele lui Udrica, Amarghioalei sau Fodor si sa-i transforme peste noapte in supervedete. Comandantul insa nu avea rabdare. Simtindu-l asa, dupa o perioada scurta "Sfinxul" isi muta punctul de sprijin catre ministrul Olteanu. Saltul peste o ierarhie avea sa genereze, mai tarziu, sciziunea. Alecsandrescu gandise traseul cel mai scurt. Asa ca, nu peste mult timp, ceru o intrevedere cu Olteanu.

Perioada Cernaianu!

Cernaianu si-a inceput strategic mandatul. Nu numai ca l-a reintrodus pe Iordanescu in echipa, dar, simtind forma in care era liderul echipei, l-a folosit chiar atacant central. Iar Puiu nu i-a ramas dator. Cele trei goluri marcate in meciul din Ghencea cu pitestenii l-au obligat pe Gheorghe Nicolaescu sa titreze deasupra cronicii de meci din "Sportul": "Iordanescu - FC Arges 3-0" si sa-l noteze cu 10 pe autorul hat-trick-ului. Dintr-o singura lovitura, Cernaianu aducea pe linia de plutire golaverajul Stelei si-l propulsa pe Puiu in fruntea clasamentului golgeterilor, pozitie pe care acesta n-o va mai parasi pana la finalul campionatului. Victoria cu acelasi scor, in Cupa, contra Progresului Bailesti, parea sa confirme un anumit reviriment al echipei. Nu fusese insa decat suflarea puternica a unui pacient resuscitat prin socuri. Pentru ca, in runda urmatoare, la Constanta, Steaua a pierdut iar, 0-1, coborand pana pe locul 12. Se profila un final de sezon dezastruos. Singura speranta ramasese restanta cu Craiova de la Bucuresti. Campioana venise la Bucuresti fara tripleta Balaci-Donose-Geolgau, iar la jumatatea primei reprize ramasese si fara Tilihoi, eliminat de buzoianul Cristian Teodorescu pentru injurii. Steaua a atacat continuu, mai ales dupa ce s-a creat superioritatea numerica, a trimis o data mingea in bara prin Majearu si a punctat decisiv prin acelasi Iordanescu. Finalul de stagiune era salvat de inspiratia capitanului de echipa, dar si de decizia "centralului". De victoria Stelei avea nevoie si Dinamo, care astfel ramanea pe locul 2 cu acelasi numar de puncte ca si liderul, Universitatea Craiova. Iar delegarea lui Teodorescu nu poate fi scoasa din acest context. Aparent pentru a-i ajuta pe cei din Stefan cel Mare, Alecsandrescu lucrase din umbra si pentru echipa lui de suflet.
Steaua a terminat turul pe 8, cu 17 puncte si minus 1 la "adevar". Concluzia a tras-o Ioan Chirila, cel care a sintetizat intr-o fraza evolutia mediocra a "ros-albastrilor". "Numeroasele fluctuatii de formatie, tradand o nesiguranta in selectie - dovada cei 23 de jucatori folositi au sfarsit prin a compromite desenul tactic al echipei", consemna marele gazetar, confirmat de abundenta de nume noi aparute in numai cateva luni in Ghencea. Pauna, Fisic, Amarghioalei, pe care presa comunista l-a numit Lucian, Camui au fost doar cativa dintre meteoritii care cazusera din nou peste arena din Ghencea. "Era o nebunie pe atunci, isi aminteste Balint. La fiecare antrenament vedeam fete noi. Ajunsesera sa aduca la echipa orice soldat care spunea ca a jucat si el ceva fotbal. Cum veneau insa, tot asa dispareau dupa cateva zile".

13 cu ghinion

Steaua a inceput sezonul '81-'82 cum obisnuia, adica bine. Prima etapa a insemnat o victorie, 3-2, cu Chimia Rimnicu Valcea pe teren propriu. Ultimul gol, venit din pasa lui Marcu, i-a apartinut lui Balint. Reusita acestuia, din voleu, in minutul 80, avea sa fie si prima a lui "Gaboaja" intr-un meci oficial pentru formatia din Ghencea. A urmat un 1-1 la Bacau, intr-un meci in care Iordanescu a marcat dupa o actiune a aceluiasi Balint, si un alt succes la limita acasa 2-1 cu Corvinul. De aici inainte a venit coborarea. Un 2-2 cu Progresul tot acasa, in care Iovan si Balint n-au fost decat rezerve, o prima infrangere la Scornicesti, unde Soarece a marcat singurul gol al meciului cu 5 minute inainte de final si un meci amanat cu UTA au dus Steaua pe locul 7. Intreruperea campionatului pentru meciul cu Ungaria din preliminariile Mundialului spaniol a venit ca gongul salvator pentru Traian ionescu, iar remiza de salon de la Targu Mures un bun prilej de a incerca o noua formula de joc. A fost meciul de debut al lui Majearu la Steaua, in care "Nutria" a jucat extrema dreapta. Durerea de la glezna il siciia ingrozitor, insa "Nutria" nu spunea nimanui. In meciul urmator, restanta cu UTA, Majearu a facut figuratie pe teren. Cronicarul Paul Slavescu l-a notat cu 4, iar Traian Ionescu l-a schimbat putin dupa pauza. Intalnirea cu UTA a fost insa doar un duel intre Steaua si tanarul portar al oaspetilor, Helmuth Duckadam. Pana la urma au invins militarii, printr-un gol marcat spre final de acelasi Iordanescu, dar goalkeeperul aradean avea sa primeasca in "Sportul" cea mai mare nota: 9. Undeva, la tribuna zero, invaluit in fumul eternei sale tigari, secretarul FRF, Ion Alecsandrescu, vazuse totul. Iar in agenda sa aparu un nume, cel al uriasului dintre buturile UTA.
O noua intrerupere a campionatului, pentru meciul cu Elvetia de la Bucuresti, i-a dat prilejul lui Traian Ionescu sa construiasca tactica pentru eternul derby cu Dinamo. La ora meciului, Steaua a semanat insa cu o echipa modesta, care si-a sacrificat tot jocul pentru a obtine o remiza alba. Obiectivul a fost atins gratie unei prestatii de adormire a adversarului, cu zeci de pase in urma, dar si a interventiilor excelente ale portarului Toma, socotit omul meciului. Un meci trist insa si din alt punct de vedere, pentru ca, in debutul lui, Fodor l-a atacat dur pe dinamovistul Vlad, colegul lui Miti de la Galati, producandu-i o dubla fractura, care, finalmente, avea sa-l scoata din fotbal. Runda urmatoare a prilejuit intalnirea dintre Dumitru si Iordanescu. Jucand cu o ambitie demna de o cauza mai buna. Lita a purtat Timisoara catre o victorie cu 2-0, intr-un meci in care, bulversat, Traian Ionescu l-a titularizat pe Majearu fundas dreapta. Ce blasfemie! Un egal chinuit, pe "Ghencea", cu CS Targoviste, o alta infrangere, la Cluj, 0-2 un 1-0 smuls in final, pe propriul teren, de Ion Gheorghe in meciul cu Jiul au accentuat nemultumirea conducerii steliste. Derbyul cu Sportul Studentesc din Regie, pierdut cu 1-0, a insemnat al 13-lea meci al lui Traian Ionescu la Steaua. Si ultimul. Pentru ca neintroducerea lui Iordanescu, golgeterul la zi al echipei, chiar daca acesta era disponibil, a starnit mania comandantului Ion Aurel. Puiu nu numai ca era liderul echipei, dar locuia si in acelasi bloc cu seful sau, motiv pentru care relatiile dintre cei doi erau apropiate. Interventia in forta a colonelului, care i-a impus antrenorului titularizarea lui Iordanescu, si rezultatele modeste l-au determinat pe Traian Ionescu sa plece de la echipa. Pentru Steaua se incheia o alta etapa cenusie la finele careia echipa ocupa locul 10, cu 13 puncte din tot atatea meciuri si golaveraj negativ.
Despartirea de Traian Ionescu avea sa fie anuntata abia in cronica meciului de la Brasov, din duminica urmatoare. Insemnarile lui Stelian Trandafirescu din "Sportul", dupa victoria gazdelor cu 2-1, se incheiau cu un "PS" jumatate explicativ, jumatate infierator: "Conducerea clubului Steaua ne-a informat ca, din motive cu totul neintemeiate, antrenorul Traian Ionescu a parasit conducerea tehnica a echipei inca din pregatirile pentru acest joc, formatia fiind insotita la Brasov de secundul sau, Nicolae Pantea". A doua zi, in acelasi ziar, inghesuita la rubrica de stiri, o noua notita anunta: "La cererea clubului Steaua, Consiliul National pentru Educatie Fizica si Sport a aprobat ca antrenorul federal Constantin Cernaianu sa asigure pregatirea echipei militare".

Incorporarea "Nutriei"

Nadusit, cu chipiul dat intr-o parte, furierul urca agale treptele pana la al treilea etaj al blocului situat in cartierul galatean Micro 19. Arsita verii il topise. Avusese ceva de mers din centru pana la capatul autobuzului 10, tocmai la intrarea in oras dinspre Braila. Ajuns in fata usii, racanul isi aranja tinuta, scoase doua hartii din porthart, isi trase sufletul si batu energic. "Cine e?", se aude o voce de femeie. "De la Comandament. Buna ziua, familia Majearu?". "Da, ma rog, Magearu, cu g, dar a fost mai de mult o greseala in acte si asa a ramas. Pe cine cautati? Banuiesc ca pe fata nu, dar mai am trei baieti plus sotul". "Pe Majearu Mihail. E acasa?". "Sigur. Mihaita, vino mama, ca pleci in armata". Abia trezit din somn, tanarul cu parul ciufulit si galben si mustata stufoasa clipi des si intrebator. "Trebuie sa va prezentati in decurs de 48 de ore la unitatea Militara 2308 din Bucuresti, pentru incorporare. Adica la Steaua. Va rog sa semnati aici. Multumesc, buna ziua!".
A doua zi de dimineata, copilul rasfatat al Galatiului era deja in tren. Singur, doar cu gandurile lui, asa cum i-a placut mai tot timpul. Aproape 4 ore, cat a durat drumul pana la Bucuresti, a avut timp sa rememoreze tot traseul lui fotbalistic. Plecase cand nu implinise inca 10 ani la teren, la FCM, sa bata mingea cu prichindeii lui din fata blocului. Doar ca el n-o bubuia ca ailalalti, ci o aresta, fugea cu ea, o oprea pret de cateva secunde, cat s-o mangaie usor, iar cand se plictisea de ea, o punea cu dreptul sau cu stangul, nu conta, cam acolo unde ar fi trimis-o cu mana. Asistat in permanenta de profesorul Justin Apostol, Miti a ajuns in scurt timp un nume in gura microbistilor. "Ai auzit, ma, e unul mic la juniori la FCM, cica face circ pe teren? Zice lumea ca n-a avut Galatiul jucator ca el. E baiatul lui Magearu, ala care a jucat si el fotbal, de e acu' electrician la Spitalul Municipal". A urcat de la juniori la tineret si, la 17 ani, si-a facut debutul la echipa mare, in Divizia B, unde antrenor era Gica Constantin. Apoi a promovat in Divizia A, unde a jucat 52 de meciuri si a marcat de 11 ori in cele doua sezoane alaturi de batranii Cramer si Constantinescu, dar si de baieti de seama sa ca Orac si Vlad, care, in aceeasi vara in care FCM-ul retrogradase, fusesera luati de Dinamo. "Oare profesorul Constantin sa ma fi recomandat?, se intreba acum Miti. Sau Pisti Kovacs, care, dupa un amical intre selectionata de tineret si "nationala" mare, m-a luat deoparte si mi-a spus: "Bravo, pustiule, sa te tii de treaba ca o sa ajungi mare!' Sau golurile pe care le marcasem chiar in Bucuresti contra lui Dinamo si a Stelei in sezonul de debut pe prima scena?".
"Pustiule", vei sta la caminul din Plevnei, iar de maine vii la stadion la Ghencea si incepi pregatirea!". Vocea militarului care-l asteptase pe peronul Garii de Nord l-a trezit pe Miti din visare. Maine va da ochi cu Iordanescu, cu Iordache, cel pe care tocmai il invinsese, cu Anghelini, pe care-l cam fugarise la ultimul meci direct. Cu ei, cot la cot, se va antrena de acum inainte. "Dar voi putea sa faca fata?" Miti nu se gandea decat la fractura de peroneu suferita in urma cu vreo doi ani la Galati, cand, la un amical cu CSU, Marius Petrescu, "Penseta", baiatul soferului de la FCM, se aruncase ca un uliu la picioarele lui. Acum inca-l mai durea, dar n-avea sa spuna nimic timp de o luna si jumatate, pana la depunerea Juramantului. In toata aceasta perioada, Miti a facut doar antrenamente, bucuros ca scapat de caznele cataniei adevarate, dar chinuit de butucul care-i crestea parca in glezna. A asteptat insa sa intre in drepturi, iar asta s-a intamplat la cateva zile dupa Juramant, in biroul comandantului Ion Aurel. "Cred ca va cunoasteti. El este jucatorul Majearu de la Galati, iar dumnealui este tovarasul antrenor Traian ionescu, care din acest sezon va pregati echipa noastra. O sa te muti la stadion, la cantonamentul de sub tribuna a doua, ai o camera a ta, vei manca la cantina din incinta, iar de luna viitoare vei fi incadrat sergent-major. Probleme? Daca nu sunt, de maine te incadrezi in programul echipei!". Fusese prima intrevedere cu generalii Stelei, iar in spatele ei ramasesera si faleza Dunarii, si Micro 19, cartierul copilariei, dar si viata grea a unuia dintre cei 4 copii ai "electricianului de la Municipal". Pentru Miti Majearu incepea, de fapt, alta viata.

Singuratate

Ma simt mai singur ca niciodata, chiar ma uitam azi intamplator prin toata lista mea de messenger, doar o privire fugitiva mi-a fost de ajuns, sa imi fac o idee generala despre starea de spirit a tuturor persoanelor cu care vorbesc. Cam toti par mai mult sau mai putin fericiti, nu asta conteaza ci faptul ca am vazut la 99% din ei poze cu cineva drag lor, iubit/iubita s.a, ceea ce nu a fost un moment potrivit pentru mine, care m-a prins din nou intr-un moment din ala de deznadejde, in care esti apasat de timp si de ghinion si te intrebi cand o sa scapi de starea asta nenorocita. Fiecare e mai mult sau mai putin egoist, vreau sa spun si in sens pozitiv si in sens negativ, am "scapat" de la o vreme, observ, din a rezolva problemele sentimentale ale altora, iar cand le rezolvam, primeam "bonus", citez: "Lasa ca o sa iti gasesti si tu pe cineva potrivit pentru tine" asta da incurajare, mai ales in niste momente delicate, ce pot sa spun, intr-adevar te ung pe suflet de nu te vezi.
Problema e alta oricat de mult as vorbi eu, nu acuz pe nimeni, ci doar poate pe Mama Natura, ca nu m-a facut mai frumos, mai destept decat sunt, asa poate se inghesuiau "pitipoancele" la mine, doamne-fereste! n-am nevoie de ele, si nu vreau sa am de a face cu ele, insa inca mai am speranta ca voi gasi sentimentul acela pretios care il caut de atata timp mai ceva ca o piara filosofala. Am multi prieteni, insa, e greu ca vreunu din ei sa te scoata din starea asta de nostalgie si durere cronica, mai ales cand aproape toti, nici nu au cum sa te inteleaga atata timp cat ei sunt fericiti si au pe cineva de care sunt atasati. Totul e o loterie, poate inca n-am tras lozul castigator, dar tot asa de bine, pot sa am ghinionul sa nu il trag niciodata, nu cu toti suntem "Ogica" in dragoste, ca in bani nu am nevoie.
Imi trebuie o noua motivatie pentru a lua de la inceput totul din nou si pentru a a avea din nou forta de a reusi ceva, daca nu, ma voi aprofunda in munca, toata viata mea si voi ignora cu dezavarsire iubirea, acest sentiment care pentru mine e ca o "Fata Morgana" cand crezi ca te apropii de ea, ea se indeparteaza tot mai mult, stiu ca nu ma intelegeti si in incheiere, vroiam sa ascultati o melodie, care poate va descoperi macar 5% din starea groaznica de spirit pe care o am.