Aparentele sunt inselatoare, ca un fir de fum ce strapunge mintea si ochii oricarui muritor, sa privim aparent, a devenit o necesitate, ce privim pe strada, la scoala sau la serviciu, aceleasi priviri de oameni, aceleasi gesturi, uneori ii vezi ca isi poarta crucea cu seninatate, ca stiu sa isi puna cu indemanare "masca" de om fericit, ca stiu sa te faca pe tine insuti sa crezi ca viata e altfel.
Dar exista si o categorie de oameni care nu stiu, nu pot si nu vor sa umble cu "masca" aparentelor pe fata, intr-un fel ii admir desi nu-i ador, oameni carora le place sa se tina de mana cu propriile lor puncte slabe, sa se framante, sa se planga, sa se compatimeasca, din fericire, am indemanarea unui om cu "masca de om neatins de griji, si cat de bine o fac, ma minunez si eu!
Nu vin sa predau lectii filosofice, ci vin sa spun un adevar, cati dintre voi nu sunteti asa? oameni care nu isi pot ascunde slabiciunile, care nu stiti sa zambiti "la comanda" sa radeti cu pofta de parca, viata voastra atarna de un strop de haz, desigur, ma puteti numi un "prefacut" cu acte chiar, numai ca o spuneti din comoditate, e mult mai comod, sa iesi din casa, sa fi tu asa cum esti, trist, abatut, sa astepti compatimire in glasul celor din jur, sa stai cu lacrima pe geana, gata sa cada, la cea mai mica lovitura, sa astepti infrigurat o viata mai buna, sa strangi speranta la piept ca o mama eroina ce isi apara odrasla de oricare rau ce i-ar fura linistea...asa sunteti voi, oameni cu griji si probleme care credeti ca numai ale voastre sunt cele mai mari, care cersiti atentie, si vreti ca noi cei cu "masca" sa va intelegem.
Dar noi stim sa va ascultam, sa va facem ziua mai buna, sa purtam macar pentru cateva clipe crucea ce va apasa sufletul, sa va dam un "calmant" si sa uitati ca problemele exista.
Cineva mi-a dat forta sa va i-au grijile in seama, voi imi vedeti "masca" si spuneti : "Aaa da, lui ii pot spune ce am pe suflet, el e fericit, uite un om fara stres", nici macar nu va puteti imagina ca totul e o aparenta, asta si datorita faptului ca stiu sa ascund ce trebuie ascuns, omenirea are nevoie de oameni ca noi, care in casa suntem exact la fel, tristi, cu ganduri apasatoare, dar care cand iese din casa, isi pun aparentele sa lucreze pentru ei cu o dexteritate nemaivazuta.
Acum probabil ca imi iertati "jocul de teatru", si poate intelegeti ca in sufletul meu o fac inconstient, din reflex aproape, dar asa vad eu viata, un amalgam de vise si aparente.
Poate nu ar fi trebuit sa ma fi desconspirat niciodata, oricum stiu ca nu o sa sesizeze nimeni diferenta, voi fi mereu acelasi om care pare sa plezneasca de iubire, sa imbratiseze lumea intrega pentru o cauza aparent nobila. Dar asta se vede deja in exterior, in strafundul sufletului meu nu va patrunde nimeni prea curand, pana la urma-urmei nu e de condamnat sa te arunci intr-un vartej de apa, sau sa te plimbi nestingherit intr-o jungla necunoscuta, nu o poate face oricine, cu atat mai putin voi care nu stiti nici macar exteriorul "sa v-il imblanziti".
Un om fara noroc in dragoste sau in partea materiala, astea sunt doar cateva din realitatile ce imi inconjoara sufletul, as putea sa fiu si eu "comod" si sa incep sa ma plang, dar ce folos? aparentele intodeauna ma vor salva ca pe un marinar de la inec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu