Legat de Halagian

Cu mult inainte sa ajunga la Luceafarul, Belodedici captase privirile multora. Debutase la Minerul Moldova Noua, in Divizia B, cand mai avea inca doi ani de juniorat. Dupa un meci cu UTA, pe teren propriu, arbitrul l-a cautat in vestiar si i-a strecurat un biletel. Pe el erau trecute doua nume, Florin Halagian si Leonte Ianovschi, si telefonul clubului FC Arges. Belo a bagat depesa in buzunarul de la trening si a plecat acasa mandru ca un club de faima celui din Pitesti l-a cautat. Stia insa ca tatal lui, Petru, nu-si dorea ca baiatul se plece vreodata departe de casa. La Resita, la Timisoara sau, de ce nu?, vreodata, in Iugoslavia, la Steaua Rosie, la Partizan, echipele pe care batranul Belodedici le simpatiza mult mai mult decat pe orice alta formatie romaneasca. Spera in prima faza ca baiatul lui sa mearga la Resita, dar ii ajunsese o vorba la ureche. Cica antrenorul FCM-ului, Ioan Reinhard, il vazuse la un meci, dar nu-l placuse. Nea Petru se simtise chiar jignit cand auzise ca "Neamtul" spusese de flacaul lui ca e "inalt ca un cocostarc si nu va ajunge niciodata fotbalist". Asa ca intr-o buna zi se hotari si telefona la numarul de pe biletel.
Peste doua zile, Belo era deja in Trivale. Fusese intampinat de Halagian si de Ianovschi, care-l bagara imediat in programul echipei. La numai 16 ani, Belo se antrena cot la cot cu Dobrin, cu Radu 2, cu Mihai Zamfir, cu Cristian si cu alti mari fotbalisti pe care Belo ii vazuse la televizor. N-a stat insa la Pitesti decat vreo doua luni, pentru ca Armeanul a plecat in aceea vara, impreuna cu Ianovschi, la FC Olt si a tinut mortis sa-si ia prada. Asa a ajuns "Caprioara" sa alerge printre baligile de la Negreni, tapsanul unde se pregatea formatia de tineret a Scornicestiului. Cum Halagian nu-l putea baga inca in prima echipa si cum, dupa trialul de la Turnu Severin, numele lui era deja in catalogul lui Costica Toma, Belodedici, avea sa fie transferat la Luceafarul.